Beţişoarele au o istorie de 3.000 ani în China, dar nici până acum nu se știe cine este inventatorul lor. Totuși, există câteva exemple despre apariția bețișoarelor.
Primul mit a fost răspândit în provincia Sichuan și descrie povestea unui magician asemănător cu Merlin din istoria britanică, numit Jiang Ziya.
El a fost cel care l-a ajutat pe un regele al acelor vremuri să construiască un imperiu. Jiang este un înțelep care stă pe marginea unui lac ani în șir cu speranța că cineva va înțelege rostul așteptării lui. De fapt, înțeleptul vrea să îl "pescuiască" pe cel care va desluși motivul pentru care își petrece timpul pe malul lacului.
Dar, soţia lui, o ţărăncă fără cunoştinţe, nu își înţelege soțul care "pierde vremea" și intenționează să îl otrăvească. Plictisită de stilul ei de viață, femeia dorește să se căsătorească cu alt bărbat.
Într-o zi, când Jiang Ziya s-a întors acasă, soţia i-a pregătit o friptură, zicând: „Haide, mănâncă!". Dar, o pasăre a intrat pe fereastră şi l-a ciugulit de mâna. Jiang voia cu tot dinadinsul să se apere de pasăre, dar devenea tot mai insistentă.
Supărat din cale afară, Jiang Ziya a ieşit să prindă pasărea care i-a dat târcoale. Jiang a alergat până când pasărea s-a așezat pe creanga unui bambus și a început să îi vorbească: „Foloseşte bețe de bambus când mănânci carne!". Uimit, bărbatul a ascultat sfatul păsării nărăvașe.
Jiang Ziya a rupt două crenguțe de bambus și le-a dus acasă. Fiind un om iscusit, Jiang ştia cum să folosească instrumentele speciale pentru a servi mâncarea. După mai multă vreme, bețișoarele de bambus și-au schimbat culoarea și au devenit maronii.
În cele din urmă, Jiang Ziya a aflat de intenția soției lui care ar vrea să îl otrăvească. Nu a stat mult pe gânduri și a divorţat.
Astfel, beţişoarele au devenit un intstrument pe care chinezii îl folosesc până în zielele nostre pentru servirea mesei.
O nouă legendă despre apariția bețișoarelor va fi prezentată în rubrica următoare.