În Cartea Ceaiului scrisă de Lu Yu, în perioada dinastiei Tang, în urmă cu 1.000 ani, se arată că ceaiul a început să fie băut din vremea împăratul Shennong, în urmă cu 2.000 ani. Legendele spun că împăratul, inventator al medicinii tradiționale chinezești, a încercat mai multe plante şi s-a intoxicat. El și-a revenit doar după ce a băut ceai. Astfel, a scăpat de intoxicație.
Primele consemnări privind efectul terapeutic al ceaiului se regăsesc în cartea intitulată "Medicina Shennong", care consemnează câteva sute de plante terapeutice, printre care şi ceaiul. Cartea care datează din perioada istorică a Primăverii şi Toamnei descrie că frunzele unei plante din provincia Sichuan, se toacă şi se fac din ele plăcinte. La nevoie, să ia o bucată dintr-o asemenea plăcintă şi se pune într-un bol de porţelan, se introduce apă fierbinte, se condimentează cu praz, ghimbir şi portocală, băutura având rolul de eliminare a mahmurelii și de revitalizare a organismului. Ceaiului era băut și în perioada Statelor Combatante şi a Dinastiei Jin.
În perioada dinastiilor Tang şi Song,în urmă cu peste 1.000 ani, medicina chinezească s-a bucurat de dezvoltare datorită prosperităţii economiei. Astfel, teoriile şi practicile terapiei cu ceai au evoluat. De exemplu, oamenii au început să folosească ceaiul măcinat pentru uz extern, au făcut pastile sau pulbere şi au consumat ceaiul cu câteva picături de oţet pentru ameliorarea unor disconforturi fizice. Tot în această perioadă au apărut cercetări de specialitate asupra efectelor terapeutice ale ceaiului.
Terapia cu ceai s-a extins și în perioada ultimelor dinastii feudale, bucurându-se de îmbunătăţiri şi inovări, fiind descoperite variate reţete terapeutice cu ajutorul ceaiului.
Consumul ceaiului a devenit un obicei mai ales că în epoca contemporană, când s-au descoperit substanţele nutritive din această băutură miraculoasă.
În zilele noastre, servirea ceaiului este comodă şi diversificată. Diferite tipuri de ceaiuri pot combate cancere, boli cardiovasculare sau diabetul.
][ 
