Librăria Xinhua deschisă la Yan'an în 1937
Librăria Xinhua din Wangfujing de pe strada Wangfujing în 1949
Librăria Xinhua, cea mai mare librărie de stat din China împlinește anul acesta 80 de ani. Deschisă în 24 aprilie 1937 la Yan'an, locul sfânt al revoluției chineze, aceasta a avut o poziție inegalabilă printre librăriile din țara noastră, purtând amintirile chinezilor din mai multe generații prin cărți. O dată cu popularizarea achiziționării cărților online și a cărților electronice, librariile sunt vizitate mai rar de pasionații de carte.
Cu toate acestea, mai sunt iubitori de cărți de diferite categorii de vârstă care încă mai frecventează librăriile, bucurându-se de modul tradițional de a citi. Domnul Bi are 62 de ani și el spune că Librăria Xinhua este un loc foarte bun pentru petrecerea timpului liber.
„Am și permis pentru bibiotecă. Dar acolo nu prea se găsesc cărți noi și e greu de împrumutat. La Librăria Xinhua se găsesc cărți noi. Citesc mai mult cărți din domeniul militar. Vin aici de trei sau patru ori pe săptămână."
Librăria Xinhua s-a extins în aproape toate orașele, mari sau mici, după ce a fost deschisă prima librărie la Yanan în 1937. Se poate spune că Librăria Xinhua amintește fiecarui chinez de o carte, un dicționar, chiar o persoană sau o întâmplare pe care au trăit-o în această renumită librărie. Domnul Xie locuiește în districtul de Est din Beijing și își aduce aminte cu drag de vremurile demult trecute:
„Când eram elev, mergeam la Librăria Xinhua pentru a cumpăra dicționare sau a citi cărți cu desene comice."
În ultimi ani, o dată cu evoluția tehnologiei, stitlul de lectură s-a schimbat. Mulți apelează la o modalitate mai comodă de a procura cărțile, iar cea mai la îndemană și rapidă varinată este să comande cărți online. Așa că Libraria Xinhua duce lipsă de cititori. Chiar dacă această librărie are în întreaga țară peste 13.000 de filiale, fiind cel mai mare lanț de librării, numărul pasionaților de carte s-a diminuat în comparație cu perioada de vârf. Un sondaj efectuat în 2016 arată că aproape 70% din chinezii adulți preferă lectura electronică. Mai mulți achiziționeează cărți online.
Din fericire, librăriile fac eforturi mari pentru a se adapta noii situații. Un editor, care a lucrat peste 10 ani în Librăria Xinhua, și-a exprimat optimismul față de transformarea și adaptarea librăriilor tradiționale. El crede că mai sunt cititori care își păstrează obiceiul de a cumpăra cărți din librării, iar pe de altă parte, odată cu apelarea la modul „Internet-plus", vânzările de cărți în librării au început să se îmbunătățească.
„Cred că nu va mai dura mult și lumea o să se întoarcă în librării, numai că în format „Internet-plus". Tendința principală de evoluție presupune că librăriile oferă servicii și experiență cititorilor, iar vânzare se face pe Internet. Este o combinație între librăriile tradiționale cu cele online."