Arheologii au constatat că aceste manuscrise au fost realizate în limba tibetană antică, cu caractere limpezi şi culori strălucitoare. O serie de dovezi precum trăsăturile caracterelor, forma de scriere, expresii şi hârtia folosită demonstrează că acestea datează din secolele IX-XI. Conţinutul îl constituie sutre pentru rugăminţi, sutre pentru ritualuri şi prevenirea dezastrelor naturale şi a violenţei, obiceiuri şi tradiţii tibetane, etc. Manuscrisele sunt considerate ca având o valoare deosebită pentru cercetări legate de limba şi caracterele tibetane din Evul Mediu, religii, medicină, astronomia tibetană şi caligrafia tibetană.
Religia Bon a luat fiinţă în Tibet şi domina Tibetul antic, având drept conţinut principal cultul naturii, cultul zeilor, cultul animalelor şi cultul totemului. Locuitorii tibetani erau, înainte de secolul VII e.n., credincioşi ai acestei religii şi s-au convertit, ulterior, datorită familiei regale tibetane, care a sprijinit budismul şi a restricţionat religia Bon. Multe cărţi şi manuscrise ale religiei Bon au fost distruse sau au fost ascunse în stânci, sub temple şi acasă la tibetani.
Scrierile acestei religii nu se prea găseau după secolul XI, iar manuscrisele descoperite recent au fost transmise din generaţie în generaţie de către o familie tibetană, reprezentând înalte valori arheologice şi ştiinţifice.