Una dintre trăsăturile culturii dinastiei Tang o reprezintă deschiderea, toleranţa, fără să respingă orbeşte lucrurile din afară. Această încredere în sine era bazată pe puterea statului. Frecventele schimburi şi contacte internaţionale au avut influenţe uriaşe nu numai asupra politicii şi economiei statului, dar şi vieţii oamenilor de rând.
Trimişii, negustorii şi călugării erau trei categorii de străini care frecventau această societate deschisă şi cuprinzătoare a dinastiei Tang, ei venind pe Drumul Mătăsii, pe uscat şi pe mare. În acea vreme, populaţia străină din Guangzhou ajungea la 200.000 de persoane şi erau mii de negustori străini care locuiau în Yangzhou, un important oraş aflat la punctul de întâlnire dintre Fluviul Yangtze şi Marele Canal Beijing-Hangzhou. Străinii stăteau în grupuri, se ocupau cu afacerile, dădeau o mână de ajutor oficialităţilor în administrarea concetăţenilor lor. Religia lor era respectată, la Guangzhou aflându-se atunci cea dintâi moschee din China.
Străinii aflaţi în oraşele din sudul Chinei erau, în principal, arabi, persani, indieni şi din ţările din sud-estul Asiei, inclusiv vietnamezi, javanezi şi sinhalezi, iar în oraşele din nord, locuiau mai mult arabi, persani, indieni, uiguri, turci, etc. Începând din dinastia de Nord, guvernul chinez a introdus un post pentru administrarea acestor străini care vorbeau diferite limbi, numit „Sabao", asumat de liderii acestor grupuri străine.
O parte dintre străini erau comercianţi care au avut şi câştiguri enorme. Ei au promovat şi prosperitatea Drumului Mătăsii. Mărfurile aduse de ei, împreună cu muzica, dansul, îmbrăcămintea şi obiceiurile au avut o mare influenţă asupra dinastiei Tang. Luăm de exemplu următoarele lucruri:
Calul. Calul era un animal de o importanţă strategică încă din antichitate. Şi pentru oamenii de rând, dorinţa de a dispune de un cal sau de o căruţă pentru cal era extrem de mare.
Căderea dinastiei Sui (581 – 618) a afectat grav industria de creştere a cailor. În momentul urcării pe tron a primului împărat al dinastiei Tang, rămăseseră doar 3.000 de exemplare de cai. După o reajustare de o lungă perioadă de timp, industria de creştere a cailor a recăpătat o dezvoltare rapidă. Erau în total 8 ferme naţionale de creştere a cailor, răspândite în provinciile Shaanxi, Qinghai şi Gansu de astăzi, numărul cailor depăşind 700.000 de exemplare.
Uigurii care au trimis trupe să ajute dominanţii dinastiei Tang la reprimarea rebelului Anshi, au impus în mod forţat comerţul de cai cu dinastia Tang, aducând anual mii de cai de la ei, creând dificultăţi în ce priveşte preţul şi modul de plată, dar a înlesnit într-o anumită măsură cererea mare de cai.
Cămila. Un alt animal adus de străini este cămilă. China a început să utilizeze cămila bactriană în transportul materialelor militare încă din timpul dinastiei Han (202 î.e.n – 220 e.n). Odată cu dezvoltarea comerţului pe distanţă lungă, a crescut şi cererea de cămile. Astfel au fost introduse multe noi specii de cămile. În nordul Chinei, cămilă era larg utilizată în activităţile oamenilor, acest obicei păstrându-se şi în zilele noastre. Şi părul de cămilă era utilizat drept material de ţesut în dinastia Tang.
Strugurii. Introducerea strugurilor a avut o însemnătate deosebită, strugurii fiind nu numai un frunct, ci şi principala materie primă pentru fabricarea vinului. Strugurii au fost introduşi în China în perioada dinastiei Han de Vest (206 i.e.n – 25 e.n.). Consumul de vin a devenit obişnuinţă abia în dinastia Tang.
Obiecte din aur şi argint. Chinezii din antichitate preferau obiecte din jad, oamenii nepricepându-se să prelucreze obiecte din aur şi argint în comparaţie cu cei din Asia Centrală şi de Vest. După perioada de Wei, Jin şi dinastiile de Nord şi de Sud (220 – 589), a fost adusă în China o mare cantitate de obiecte din aur şi argint. De fapt, în China existau multe mine de aur şi argint. Chinezii din antichitate au acumulat şi ei experienţe în descoperirea minelor de aur şi argint. Plus că în China nu lipseau niciodată artizanii îndemânatici. Aşa că, în acea perioadă, atât manufactura cât şi comerţul cu obiecte din aur şi argint erau prospere. Sigur, tehnicile de prelucrare a obiectelor de aur şi de argint din China au fost influenţate mult de cultura străină.
După părerile experţilor, unele desene de pe obiectele de aur şi argint exhumate, arătau figuri cu fizionomia celor din Asia Centrală şi din Occident, unele având şi legătura cu mitologia greacă.
Muzica. Muzica populaţiei Hu, o populaţie nomadă din nordul Chinei, a fost introdusă în China de către Zhang Qian, un mare diplomat, călător şi aventurier din China antică. Până în perioada Wei, Jin şi dinastiile de Nord şi de Sud, muzica Hu a pătruns în aproape toate păturile sociale. După părerile experţilor, începând din secolul al VIII-lea, muzica populară din dinastia Tang nu mai avea nicio diferenţă faţă de muzica din ţările Asiei centrale.
Deci, influenţele culturii străine erau tri-dimensionale, în toate aspectele vieţii. Ceea ce am pomenit astăzi este doar o mică parte. În prezent se vorbeşte des despre păstrarea culturii tradiţionale. De fapt, cultura tradiţională însăşi este dinamică. În cultura strălucitoare a dinastiei Tang erau încorporate multe elemente străine bogate, ceea ce reprezintă o deplină încredere în sine a populaţiei din dinastia Tang, farmecul acestei mare dinastii constând tocmai în această îmbrăţişare a diversităţii.
][ 
