În premieră pentru România, cunoscutul regizor român, Corneliu Porumboiu a fost membru în juriul celei de-a 6-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Beijing, care a avut loc în perioada 16-23 aprilie.

El a acordat un interviu redacţiei de limba română a Radio China Internaţional, după deschiderea "Cinematecii Româneşti" la sediul Institutului Cultural Român de la Beijing. În timpul dialogului, regizorul a vorbit despre producţiile sale cinematografice, despre noul val românesc şi perspectivele de dezvoltare ale filmului românesc.

Domnule Corneliu Porumboiu, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să avem acest dialog şi vă spun bine aţi venit la Beijing! Spectatorii chinezi vizionează acum filmul dvs. „Poliţist, adjectiv", în care „aţi combinat foarte bine dialogurile interesante cu cadrele sugestive", aşa cum a comentat un regizor chinez. Care sunt principalele caracteristici ale scenariului acestui film şi ale limbajului audio-vizual?

Este un film care vorbeşte, cumva, despre o dilemă a personajului principal, a unui poliţist care nu vrea să rezolve un caz de trafic minor de droguri, pentru că n-ar vrea să aibă pe conştiinţă viaţa unui tânăr. Şi e un film pe care atunci când l-am făcut m-am gândit să aibă un tip de raportare la genul de film poliţist şi când am lucrat la scenariu şi când am făcut documentarea pentru film, am fost surprins cumva că un poliţist în viaţa reală stă foarte mult şi aşteaptă şi aşteaptă şi urmăreşte şi mi-a plăcut să conceptualizez, cumva, non-acţiunea, pentru că în filmele poliţiste tot timpul avem acţiune, acţiune, acţine şi am ales calea asta de-a avea momente de linişte, de aşteptare, în care îl vedem pe poliţist, pe personajul principal cum încearcă cumva să înţeleagă o realitate, urmărind nişte copii, nişte adolescenţi.

Din informaţiile noastre, Noul Val Românesc foloseşte multe tehnici de filmare cum ar fi cadrele simple, filmarea cu camera în mână, lumină nu prea puternică, utilizarea frecventă a obiectivului cu distanţă focală lungă şi temele realiste ale filmului. Acestea sunt specifice ale Noului Val Românesc. La filmul dvs. „Poliţist, adjectiv" cum aţi folosit aceste tehnici?

Cred că fiecare regizor până la urmă are felul lui. De exemplu, eu folosesc camera de mână foarte rar. Îmi place să folosesc camera pe trepied. Poveştile le spun la persoana a treia. Deci spectatorul şi eu sunt cumva în exterior, ai acces cumva la un anumit tip de mişcare a personajelor, dar fiecare film în sine, dramaturgia fiecărui film îţi impune un tip de filmare şi o anumită estetică. Într-adevăr, filmele româneşti ca să spun aşa sunt realiste şi cumva cred că fiecare regizor povesteşte sau vorbeşte despre lucruri care-s importante pentru el, despre experienţele pe care le-a avut, dar după aia ca metodă de filmare sunt destul de diferite. Cred de fapt că cinemaul românesc, mai ales acum, e foarte diferit. Se lucrează şi în zona de film istoric, se lucrează şi într-o zonă de gen, poate de poliţie, deci s-a schimbat foarte mult. În Poliţist revenind, m-a interesat să aibă un anumit tip de mişcare. Personajul urmăreşte, iar eu îl urmăresc pe el. Cumva este jocul ăsta tot timpul, de-a urmări pe care urmăreşte şi m-a interesat să am un anumit tip de mişcare tot timpul. Vedem personajul pe nişte străzi pustii sau într-un oraş ca-ntr-un soi de labirint încercând să realizeze ce trebuie.

Un critic de film chinez a spus că există foarte puţini regizori oneşti ca dvs., care prezintă chiar din primul cadru din trailer chiar tot conţinutul filmului, aşa cum aţi făcut dvs. în „Poliţist, adjectiv". Credeţi că acest comentariu este corect?

Uneori când fac trailerul mă interesează să fac un produs de marketing cumva şi l-am făcut cu multă vreme în urmă, nu mai ţin minte, sincer. Dar într-adevăr, mă interesează să văd spectatorul ca un soi de partener şi nu-mi place să folosesc tot felul de lucruri care să-l prindă sau nu, adică îl consider ca un partener şi filmul e un soi de experineţă pe care i-o propun.

Adică relaţia dintre regizor şi spectatori. Cu alte cuvinte cât de importantă este onestitatea pentru un regizor?

Atâta vreme cât cumva, eu văd numai alegerea unui subiect, dacă tema este importantă pentru tine şi un film nu este poate o mărturie a ceva prin ce ai trecut sau a ceva care te preocupă, evident că spectatorul este într-o poziţie de partener şi de dialog. Până la urmă un film nu cred că e ca o lecţie despre ceva, un film e un tip de experienţă. Mie mai degrabă îmi plac filmele care pun întrebări sau te lasă cu lucruri nerezolvate decât bifează anumite lucruri. Şi îmi place să cred că după filmele mele, spectatorul se va mai gândi sau va pleca cu un sentiment, cumva, nu ca şi atunci când s-a dus şi a stat la o prelegere. Filmul creează un anumit tip de emoţie sau lasă întrebări.

Şi lungmetrajul dvs. „A fost sau n-a fost?" a primit în 2006 premiul „Caméra d'Or" la Cannes. Ce propuneri aveţi pentru tinerii care doresc să devină cameramani profesionişti?

Cred că trebuie să-ţi placă în cinema, pentru că e o lume destul de dură, să faci film e destul de greu şi niciodată nu eşti sigur. Trebuie să-ţi placă foarte mult să faci asta. Şi dacă au pasiune să facă. Ca orice de fapt pe lumea asta. Dar cred că aici e foarte important, pentru că nu poţi să spui că te angajezi undeva, ai făcut nişte studii la o bancă şi lucrezi cumva. Chiar trebuie să-ţi placă, pentru că de multe ori tu trebuie să faci ca lucrurile să se întâmple.

În ultimii ani, multe filme româneşti au primit premii la festivaluri internaţionale de film şi cercul cinematografic internaţional a denumit acest curent „Noul val românesc"(NVR). Care sunt avantajele regizorilor NVR şi care este perspectiva de dezvoltare a filmului românesc?

România nu era o ţară foarte cunoscută pentru cinema în străinătate şi dacă în câţiva ani au apărut câţiva tineri regizori care au luat nişte premii foarte importante la Cannes, ideea e că critica străină a denumit asta ca noul val, noul val românesc. Filmele au început să fie distribuite în foarte multe ţări. Dar eu cred că de fapt fiecare regizor are propiul lui destin, fiecare regizor are căutările lui. Pentru mine, acum, filmele sunt diferite, sunt foarte diferite. Evident, cel puţin în circuitul festivalurilor, cinemaul românesc e foarte cunoscut în ziua de azi şi asta ne ajută şi pentru proiectele viitoare şi sunt nenumărate feluri în care ne putem dezvolta, dar fiecare regizor în felul lui şi mai sunt şi regizori tineri care vin şi sunt foarte buni. Deci în România este o atmosferă foarte bună pentru cinema, foarte creativă.

La ce evenimente aţi participat şi veţi participa în continuare la Festivalul Internaţional de Film de la Beijing, în calitate de membru al juriului? Care vă sunt primele impresii şi cum vedeţi participarea dvs. la această manifestare culturală internaţională?

Îmi place. N-am mai fost niciodată în China, n-am mai fost niciodată în Asia. Aş vrea să văd mai mult oraşul. Din păcate, sunt destul de ocupat cu filmele, trebuie să văd 2-3 filme pe zi. Îmi place selecţia, sunt filme pe care altfel n-aş fi avut ocazia să le văd. Am fost la deschiderea festivalului, o să mă duc la închidere, am cunoscut producători, am cunoscut oameni din industrie, deci e foarte bine pentru mine.

Din informaţiile noastre, destul de mulţi regizori străini participanţi la ediţia din acest an a festivalului au manifestat un mare interes faţă de colaborarea cu cercul cinematografic chinez. Cum vedeţi o posibilă colaborare a dvs. cu regizori chinezi?

Depinde de proiect, evident, pentru că pentru foarte mulţi China e foarte interesantă. În curând, va fi prima ţară ca număr de spectatori la cinema şi deci foarte mulţi regizori străini sunt interesaţi să facă filme aici sau foarte mulţi producători să distribuie filmele aici. Dar la mine, făcând alt tip de cinema mă interesează numai dacă un proiect particular voi avea. Dar e foarte important să vezi, ca să cunoşti, pentru că e o lume care e destul de departe de Europa. E altă cultură. E foarte interesant de văzut şi cumva e şansa mea cu cinemaul să călătoresc, îmi place să cunosc alte zone pe care altfel mi-ar fi fost foarte greu.

Din experienţa dvs. profesională, cum ar trebui rezolvate diferenţele culturale, stilistice şi conceptuale ale echipelor de filmare din ţări diferite?

E foarte bine că sunt diferenţe. Bine, nu am lucrat efectiv să-mi dau seama cum se lucrează. Dar e foarte bine că lumea asta e diferită şi fiecare cultură vine cu ceva nou. Nu cred în uniformizare sau nu asta e soluţia să mâncăm toţi aceeaşi mâncare, să ne îmbrăcăm în acelaşi fel. Asta e foarte interesant, că fiecare cultură în felul ei e specială şi asta mă şi interesează, să văd diferenţele. Eu ca regizor român care activez sau lucrez în cultura mea, atunci când faci un film ai foarte multe influenţe, de la cele vizuale, până la cele narative să zic şi mă gândesc ca în filmele mele să am, să vin cu ceva care cultural aparţine ţării mele.

Guvernul României promovează foarte mult cinematografia din ţară. Ce şanse şi ce condiţii favorabile oferă România cineaştilor străini care doresc să filmeze în această ţară frumoasă?

Sunt studiouri profesioniste. Se poate lucra acolo. Există şi un fond de coproducţie. Din câte ştiu există şi un acord între România şi China. E o industrie care în zona de producţie încearcă să lucreze cu cât mai multe teritorii, cu cât mai multe ţări.

Filmele româneşti sunt foarte apreciate de spectatorii chinezi. În 2014, în România a fost organizat Festivalul Filmului Chinezesc şi, sperăm în organizarea Festivalului Filmului Românesc în China, în acest an. De asemenea, regizori chinezi şi români au început să producă filme împreună. Ce propuneri aveţi pentru intensificarea schimburilor în domeniul cinematografiei între cele două state?

Cum spuneam şi mai înainte, e foarte bine să lucrezi cu cât mai mulţi regizori. Festivalurile contează foarte mult, pentru că aşa, dacă se organizează aici un festival de film românesc e bine, pentru că multe din filmele acestea ajung foarte rar pe marile ecrane şi festivalurile sunt importante pentru că dau şansa să trăiască unor filme care, în mod normal, n-ar fi avut acces la marile ecrane. Şi în plus, ca cinemaul român să se facă cunoscut aici. Sunt lucruri foarte importante şi e foarte bine dacă s-ar face asta anual. Ar fi excelent.