În societatea antică chineză, pentru a se asigura că este respectată o anumită ordine socială şi morală şi pentru a îmbunătăţi sistemul de construcţie, conducătorii impuneau un set de legi pentru forma arhitecturală şi o ierarhie în domeniul arhitecturii, la fel ca şi în cel politic. Urmele acestora se mai găsesc şi astăzi, în unele oraşe, aşezări umane şi locuinţe vechi.

Descoperirile arheologice demonstrează că încă din antichitate au apărut construcţii şi aşezări umane, diferenţele fiind reflectate în dimensiunile, forma şi elementele decorative şi arhitecturale. Aceste diferenţe anticipau, oarecum, ierarhia arhitectonică ulterioară.

În timpul dinastiei Zhou, acum 3.000 de ani, asta a devenit sistemul fundamental al statului. Reglementările în domeniul construcţiilor constau, în general, în tipul, mărimea, numărul şi culoarea acestora şi erau reglementate de conducătorul suprem. Dacă acestea nu erau respectate, se considera că era contestată autoritatea acestuia. În timpul dinastiei Zhou, cerinţele arhitecturale aveau la bază ritualurile religioase. Împăratul avea locul lui unde comunica cu cerul şi culoarea roşie rezervată doar familiei imperiale.

În perioada Statelor Combatante, după dinastia Zhou, ierarhia arhitectonică nu a fost abandonată. Consemnările istorice arată că s-au înregistrat unele schimbări. De exemplu, templul ancestral din dinastia Zhou avea mai multe clădiri independente. Cel din perioada Statelor Combatante avea doar o singură construcţie.

În dinastia Tang, perioada cea mai prosperă din istoria Chinei, ierarhia arhitectonică nu mai acorda o importanţă aşa de mare religiei, ci funcţionalităţii construcţiei. Apoi, familia imperială din dinastia Ming se afirmă descendenţii lui Confucius, care promovează teoriile confucianiste, stabilind o ierarhie arhitectonică şi mai strictă. Aceasta se bucură de revizuiri şi suplimentări. Construcţiile familiale din această perioadă diferă în mod evident de cele obişnuite, oamenii de rând neavând voie să folosească motive precum dragon, phoenix, Soare şi Luna.

Regimul arhitectural din dinastia Qing are ca prioritate proporţia şi coerenţa dintre părţile unui complex, Oraşul Interzis fiind o capodopera în această privinţă.