În zonele populate de locuitorii etniei Dai, din provincia sud-vestică Yunnan, se găsea un grup de oameni care ştiau să citească, să facă calcule şi cunoşteau obiceiurile şi datinile tradiţionale. Asemenea oameni erau invitaţi în mod deosebit la ceremonii şi ritualuri, se bucurau de un respect anume şi aveau o poziţie nobilă în comunitatea Dai. Un bărbat de etnie Dai care vroia să ajungă un om civilizat trebuia mai întâi să se călugărească.

În localitatea Xishuangbanna circulă o vorbă care spune că temple budiste sunt şcoli, Buddha este profesor, iar sutrele budiste sunt manuale. Locuitorii etniei Dai de aici primeau educaţie în temple. Cu toate că, în zilele noastre, s-a popularizat educaţia obligatorie de nouă ani, mulţi localnici menţin obiceiul de a-şi trimite copiii la templele budiste, pentru o scurtă perioadă, obiceiul fiind considerat ca având semnificaţii spirituale.

Înainte de a se călugări, copilul trebuie să aibă un naş respectat şi bogat din sat, care plăteşte cheltuielile copilului la ceremonia de căugărire şi în timpul călugăriei. Toate rezultatele pe care le-ar obţine copilul revin şi naşului.

După ceremonie, copilul trebuie să stea o săptămână în templu, abia după va avea voie să meargă la şcoală. Copilul trebuie să se îmbrace kasaya în timpul şcolarizării, pe care va avea voie să o lase abia atunci când reia viaţa laică. În timpul liber, în weekend de exemplu, băiatul trebuie să stea tot la templu, unde învaţă sutre budiste, ritualuri şi alte informaţii necesare unui călugăr budist.

Datorită călugărilor, necesităţile reale şi spirituale ale locuitorilor Dai au fost satisfăcute într-o oarecare măsură, cultura etniei fiind transmisă din generaţie în generaţie.