O broască care trăia în fântână , era tare veselă în lumea ei mică. Pentru ea, Pământul era doar cât fundul fântânii, iar Cerul - doar bucăţica pe care o vedea prin gura fântânii.

Într-o zi, o broască-ţestoasă de mare s-a apropiat din întâmplare de marginea fântânii. Văzând-o, broasca de fântână îi spuse plină de sine:

- Vezi cât de veselă mă simt aici. Când îmi vine pofta, pot să sar liber ici-colo; iar când sunt obosită, mă ascund într-o crăpătură a peretelui stâncos al f'ântânii ca să trag un pui de somn liniştit. Este aici şi o baltă în care pot să înot în voie când doresc. E o plăcere şi atunci când mă plimb în nămol. Dintre vietăţile de aici, mormoloci, crabi şi altele, nimeni nu se poate compara cu mine. Nu vrei să cobori şi mata să te joci puţin aici?

Auzind vorbele broaştei de fântână, tare dorea să intre să vadă cum arată fundul fântânii. Clătinând neputincios din cap, broasca-ţestoasă de mare făcu câţiva paşi înapoi, şi-i spuse astfel broaştei de fântână:

- Ai văzut vreo dată marea, frăţiorule? Cât de imensă este ea! Stând pe ţărmul ei, nu poţi zări decât cum se uneşte ea la orizont cu cerul. Nici urmă de margine. Totodată, marea este aşa de adâncă, încât nivelul apei ei nu se ridică câtuşi de puţin chiar dacă se consemnează anii de-a rândul, inundaţii mari, şi nu scade de loc chiar dacă se produce an de an seceta. Zău că e o mare plăcere, nu alta, să trăieşti în mare!

Uluit de ceea ce i-a fost dat să audă, broaştei de fântână îi veni să intre în pământ de atâta ruşine pentru ignoranţa ei.

Din această povestioară a provenit proverbul în chineză "a vedea cerul din fântână", pentru a-l califica pe cel ignorant sau cu vedere scurtă.

Traducere: Li Jiayu