Trăiau odată într-o pădure un elefant, o maimuţă, un iepure şi un corb. Şi vieţuiau toţi patru într-o necontanită vrajbă. Nu era zi să nu se ia la bătaie. Iar când se încăieau, pene, fulgi, smocuri de blană zburcau în toate părţile, ca prinse de vârtej. Încercară în mai mult rânduri dobitoacele noastre să încheie prietenie, dar cum deschideau gura să vorbească, cum începeau din nou să se certe. Nu se înţelegeau care dintre ei să fie căpetenia. Se duseră tuspatru la un măr bătrân, căruia îi mersese vestea de mare înţelept, rugându-l:

- Hotărăşte tu, mărule, care dintre noi să fie căpetenia!

Primul fu elefantul care vorbi:

- Când am trecut prima oară pe lângă tine, mărule, umbra ta se întindea hăt, departe, aşa că eu m-am adăpostit de arşiţă sub ea.

- Când am trecut pentru prima dată pe aici, zise maimuţa, tulpina ta, mărule, nu era mai înaltă de statul meu.

- Când am trecut pe aici pentru prima oară, chiţăi iepurele, tu nu-mi ajungeai decât până la urechi.

- Iar eu am adus sămânţa din care ai crescut tu, mărule, zise corbul.

- Ţie ţi se cuvine atunci să fii căpetenia frăţietăţii voastre! Decise mărul. Tu eşti mai mare ca toţi.

Dobitoacelor certăreţe le fu pe plac o asemenea hotărâre. Se aşezară, deci, pe rând, după vârstă: maimuţa se aşeză pe elefant, iepurele pe maimuţă, iar pe iepure se aşeză corbul. De atunci trăiesc cei patru în pace , străbat munţii şi pădurile, aducând pretutindeni prietenie şi bună înţelegere.

Traducere: Li Jiayu