Odată, pe când se întorcea de la câmp, un plugar întâlni pe drum un tigru fioros, care se năpusti asupra sa, gata, gata să-l înşface. Ţăranului îi pieri piuitul de frică. Se dădu câţiva paşi înapoi şi prinse să se roage de tigru:

- Nu mă mânca, tigrule!

- Bine, fie, zise tigrul. Numai că trebuie să-mi lămureşti un lucru.

- Ce fel de lucru? Dă-i drumul!

- Am auzit că omul ar fi cea mai înţeleaptă fiinţă de pe pământ. Îmi poţi tu dovedi această înţelepciune omenească?

Auzind asta, ţăranul prinse puţin curaj.

- Cu dragă inimă ţi-aş fi arătat-o, numai că n-o am cu mine. Nevastă-mi o ţine într-o ladă, încuiată cu lacătul.

- Atunci să mergem împreună la tine acasă, să mi-o arăţi, zise tigrul.

- Ce-ţi trece prin minte, tigrule? Cum pui piciorul în sat, cum îţi fac vânătorii de petrecanie.

- Du-te atunci singur şi adu-mi-o aici!

- Ei, aşa mai vii de-acasă, se bucură ţăranul. Numai că, dacă mă întorc cu spatele să plec, s-a zis cu mine, o să-mi sari în spinare şi o să mă mănânci. Nu, de dus acasă nu-mi convine.

Tigrul, care ardea de nerăbdare să afle ce o fi şi acea înţelepciune omenească, zise:

- Nu mă ating de tine, ori ce-ar fi, zău că nu-ţi fac nimic.

Iar de nu-ţi vine să crezi, leagă-mă cu frânghie de pom şi pleacă

liniştit.

- Ei, dacă-i aşa, s-avem iertăciune, aşteaptă puţin, zise ţăranul.

Şi, cât ai clipi, ţăranul îl legă burduf, iar după asta, prinse a-l croi pe tigru cât îl ţineau puterile, zicându-i:

Ei, acum ai văzut? Asta-i înţelepciunea omenească!

Traducerea: Li Jiayu