Liderul fascist italian, Benito Mussolini, a visat să restaureze Imperiul Roman şi să transforme Marea Mediterană într-un „lac al ţării". După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a crezut că i s-a ivit ocazia. El ştia însă că Italia nu putea încă să facă singură faţă Marii Britanii, care deţinea o superioritate netă în zona Mării Mediterane. Şi-a îndreptat atunci privirile spre statele mici de pe coasta mării, în speranţa că armata italiană le poate cuceri dintr-o dată. Grecia a fost aleasă de el ca ţinta atacului. Considerând că inamicul era slab de tot, a dat armatei italiene ordinul de a ataca Grecia în termen limitat.
La 28 octombrie 1940, din însărcinarea lui Mussolini, ambasadorul italian în Grecia a prezentat prim-ministrului elen o notă, prin care cerea Greciei să ofere trupelor italiene puncte fortificate permanente şi să menţină o poziţie neutră. Premierul elen a refuzat categoric nota dură prezentată de Italia şi a trecut imediat la mobilizarea generală pentru a opune o rezistenţă fermă trupelor italiene. Deşi statul major al armatei italiene considera că forţele ţării nu erau în stare să le biruie în scurt timp pe cele elene, Mussolini a dat trupelor sale ordinul de a lansa imediat atacul asupra Greciei. Două divizii italiene au intrat primele în acţiune. Ele au întâmpinat o rezistenţă dârză din partea armatei greceşti, suferind pierderi grele în numai câteva zile. După o săptămână au sosit pe câmpul de război noi întăriri de trupe elene mobilizate. Trupele italiene au fost nevoite să se retragă pe poziţia iniţială. Forţele greceşti au contratacat imediat şi au reuşit să ocupe unele fortăreţe din spatele armatei italiene. Pentru ca trupele sale să nu fie încercuite şi nimicite, Mussolini a fost nevoit să ceară ajutor Germaniei hitleriste. Cu ajutorul nemţilor, a reuşit să salveze trupele italiene rămase în pericol. Folosindu-se de prilejul ajutorului dat italienilor, forţele germane au ocupat Grecia, „luând acest ţap ca trofeu" neaşteptat, dorit mai înainte de Italia. Desigur, a fost un război nedrept.
Un înţelept chinez din antichitate spunea: „Un bun comandant de oaste nu ratează nicio şansă de câştig şi nu se ezită în niciun moment oportun." Aceasta este o interpretare exactă a stratagemei «a lua pe ascuns ţapul ca trofeu în plus». Ca să aplici în război această stratagemă, trebuie să cunoşti exact problemele apărute la partea iniamică şi să te foloseşti de acestea pentru a obţine o victorie mai mare. În aparenţă, „a lua ţapul" este o acţiune ocazională. Ai văzut un ţap şi l-ai luat pe ascuns. În realitate, ca să poţi lua ţapul altora, trebuie să pregăteşti un plan minuţios, să găseşti în acţiunea inamicului punctele slabe ale acestuia. Prin urmare, nu este chiar aşa de uşor de aplicat această stratagemă.
Sunt de asemenea cazuri de aplicare a stratagemei în concurenţa comercială din zilele noastre. Dar din cauză că în opinia multora „ţapul" este mai mult un câştig necinstit, astfel de stratagemă poate ştirbi de multe ori imaginea persoanelor şi organizaţiilor care o aplică. În limba chineză de astăzi însă, când se spune că cineva a luat pe ascuns un ţap ca trofeu în plus, se înţelege că în procesul rezolvării unei probleme majore, acesta a reuşit să soluţioneze şi unele probleme minore care n-au prea multe legături cu cea principală. Deci sensul acestei stratageme a cunoscut ceva schimbări o dată cu trecerea timpului.
][ 
