Acordul de comerţ liber China – Elveţia a intrat în vigoare de la 1 iulie 2014, fiind primul acord de acest tip semnat cu o ţară europeană care figurează în primele 20 de entităţi economice puternice pe plan mondial. Acesta a jucat un rol important în aprofundarea cooperării bilaterale chino-elveţiene şi în promovarea globalizării.
Ambasadorul Chinei în Elveţia, Geng Wenbing, a acordat un interviu pentru Radio China Internaţional şi a afirmat că acordul de comerţ liber este unul de calitate, cu acoperire largă, un conţinut bogat, care a asigurat beneficiile comune. Documentul are următoarele trei caracteristici:
„În primul rând amplitudinea scăderii taxelor a fost mare. 99,99% din produsele chineze exportate în Elveţia sunt incluse pe lista scăderii impozitelor. De partea chineză, cifra a ajuns la aproximativ 96%. În al doilea rând, acordul a constituit o platformă pentru cooperarea industrială a celor două părţi, care este flexibilă şi poate fi extinsă. În al treilea rând, am ajuns la consensuri privind unele reguli noi, bazate pe principiul găsirii de convergenţe şi a lăsa deoparte divergenţele. În general, acordul de comerţ liber a avut vitalitate în ultimii cinci ani de aplicare, acoperind multe domenii, cu un conţinut bogat. Ambele părţi consideră că este un acord de comerţ liber de calitate, cu beneficii comune şi avantaje reciproce."
Ambasadorul Geng a subliniat că această conlucrare economică între cele două ţări, în special cooperarea industrială este complementară. Acordul de comerţ liber a promovat evident cooperarea în acest domeniu, luând în considerare situaţiile diferite ale ţărilor şi particularităţile industriilor.
„Acordul de comerţ liber Chino-Elveţian a aplicat o rată zero a impozitelor pentru un număr de 960 de produse agricole exportate de China în Elveţia. La alte 403 produse agricole a adoptat reducerea de impozite. La echipamente şi utilaje mari, produse chimice şi autoturisme, care sunt exportate în China, impozitele sunt reduse treptat anual. Cele două părţi au fost de acord şi au luat în totalitate în considerare interesele celeilalte ţări."
În septembrie 2018, specialişti din China şi Elveţia au analizat aplicarea acordului de comerţ liber şi rolul acestuia în promovarea comercială şi au prezent primul raport de evaluare. Ei au demarat un sondaj în câte o sută de companii din ambele ţări, selecţia acestora fiind aleatorie. Conform raportului, firmele din cele două state s-au declarat mulţumite sută la sută de acordul de comerţ liber. Acesta arată că de când documentul este valabil, rata de folosinţă a condiţiilor oferite a depăşit 40%. Companiile din China şi Elveţia au economisit, în anul 2017, costuri de sute de milioane de dolari americani datorită acestui acord. Despre această concluzie, ambasadorul Geng a spus:
„Rata de folosinţă a fost ridicată şi creşte treptat anual. Cele două părţi au exprimat suport deplin pentru acest acord. Beneficiile generate de acord au depăşit estimările. Promovat mai departe, acordul va juca un rol şi mai mare şi tot mai multe companii vor beneficia de acesta."
Ambasadorul chinez a mai afirmat că afacerile fluente ajută la corelarea fondurilor, care duc la afaceri. Aplicarea acordului de comerţ liber a ajutat la cooperarea financiară între cele două ţări. După semnarea acordului, Banca de Construcţii din China a înfiinţat o filială în Zurich. În ultimii ani, cooperarea în domeniul financiar a devenit tot mai intensificată, cu efecte rapide. A fost foarte căutat primul produs financiar inovativ, prezentat pe piaţa elveţiană în luna aprilie a anului în curs. În viitor, cele două părţi vor emite mai multe produse financiare în cooperare, care vor ajuta la construcţiile din cadrul iniţiativei „O centură, un drum", la finanţarea europeană, la consolidarea statutului de centru financiar al oraşelor Zurich şi Geneva. Toate acestea vor ajuta şi la procesul de globalizare a yuanului. Geng:
„În prezent, top 20 firme elveţiene au afaceri în China, care ocupă 30% - 50% din afacerile mondiale ale acestora. Practica de lichidare în yuan a facilitat mult partea elveţiană. De aceea, din anul 2015, când a început lichidarea în yuan, s-a înregistrat o dezvoltare foarte rapidă. Acest lucru va promova procesul de globalizare a yuanului, este un lucru bun pentru relaţiile bilaterale. În acelaşi timp, acordul de comerţ liber este un model pentru promovarea comerţului liber."