Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Date privind comerţul extern în primul trimestru al anului
2019-05-15 16:27:13 cri-1

Direcţia Generală a Vămilor din China a prezentat, în data de 12 aprilie, datele privind importurile şi exporturile din primul trimestru. Conform acestora, volumul comerţului extern în primele trei luni a ajuns la 7.010 miliarde de yuani, fiind în creştere cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Tendinţa stabilă de creştere a fost păstrată în această perioadă.

Potrivit prezentărilor făcute de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Vămilor, Li Kuiwen, China a înregistrat, în primul trimestru, exporturi de 3.770 miliarde de yuani, o creştere de 6,7%, şi importuri de 3.240 miliarde de yuani, o creştere de 0,3%. Motivele realizării unei creşteri stabile în primul trimestru rezidă în sporirea stabilă a economiei interne, consideră Li Kuiwen.

„Stabilitatea economică a Chinei este aceea care oferă suport solid pentru comerţul extern. De la începutul anului în curs, economia Chinei a păstrat tendinţa de creştere stabilă. Performanţa s-a menţinut în zonele de dezvoltare raţională. Mai mulţi indicatori privind cererile şi estimările pe piaţa internă sunt pozitive. Printre aceştia, indicele Preţurilor Managerilor de Achiziţie (PMI) a revenit la gama prosperităţii, ceea ce demonstrează că industria manufacturieră s-a recuperat. Funcţiunea economică se menţine stabilă. Totodată, o serie de măsuri adoptate de guvern în privinţa stabilizării comerţului extern şi a investiţiilor străine, au fost demarate treptat de anul trecut şi au asigurat un mediu propice de afaceri pentru comerţul extern."

Mai mult, majorarea blândă a preţurilor de import şi export şi păstrarea ratei de schimb valutar a monedei Renminbi favorizează, de asemenea, stabilitatea comerţului în primul trimestru. Conform calculelor preliminare realizate de Direcţia Generală a Vămilor, preţurile de import şi export din această perioadă au crescut cu 3,5%, respectiv cu 4,4%, arătând o tendinţă de creştere blândă. Li Kuiwen spune:

„Factori precum preţurile sunt unul din motivele importante ale creşterii importurilor şi exporturilor în primul trimestru. Dintre acestea, preţurile crescute ale produselor exportate au contribuit cu 66,3% la mărirea exporturilor. În ce priveşte importurile, preţurile la unele produse de bază au înregistrat o creştere mai rapidă, cum ar fi gazele naturale, minereul de fier şi soia. Preţurile acestora s-au majorat cu 28,2%, 12,8% şi 8,8%. De la începutul anului în curs, rata de schimb valutar a yuanului s-a păstrat stabilă. Acest lucru este în favoarea stabilizării prognozei şi încrederii companiilor în domeniul exporturilor şi importurilor, favorizând în acelaşi timp creşterea stabilă a sectorului de comerţ extern."

Li Kuiwen a arătat că în ciuda faptului că importurile şi exporturile s-au păstrat stabile în primul trimestru, ritmul creşterii a fost mai scăzut decât nivelul mediu. Acesta este provocat de un mediu internaţional cu incertitudini accentuate. În contextul în care unele organizaţii mondiale retrogradează estimările privind performanţa economică şi cea a comerţului pe plan global, China joacă de fapt, rolul de stabilizator pentru funcţiunea economiei mondiale.

„Din anul acesta, unele organizaţii internaţionale au ajustat în scădere una după alta rata creşterii economiei şi a comerţului pe plan mondial. Entităţile economice principale din jurul Chinei au înregistrat scăderi consecutive luni la rând. În acest context, China a devenit un „stabilizator" al performanţei comerţului mondial. Creşterea sectorului în primul trimestru a eliberat un semnal pozitiv, lucru ce va ajuta la consolidarea încrederii şi stabilizarea comerţului mondial."

Li Kuiwen a mai arătat că în primul trimestru, sectorul importurilor şi exporturilor a manifestat unele caracteristici atrăgătoare în timp ce funcţiona stabil. Diversificarea partenerilor comerciali a fost promovată pozitiv. Structura mărfurilor comercializate este tot mai optimizată. Forţa internă de creştere s-a păstrat puternică. O creştere tot mai calitativă este în curs de realizare.

Despre perspectiva sectorului comerţului extern, Li a afirmat că într-un mediu internaţional cu mulţi factori incerţi, dezvoltarea segmentului se confruntă cu împrejurări complicate şi severe.

„În momentul de faţă, creşterea stabilă a economiei şi comerţului pe plan mondial are nevoie de eforturile comune ale entităţilor economice. Având în vedere factorii din diverse aspecte, inclusiv progresele negocierilor comerciale China - Statele Unite ale Americii, sperăm că sub influenţa tuturor acestora, importurile şi exporturile Chinei din al doilea trimestru vor putea înregistra o creştere modestă."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China