Oamenii de știință de la Centrul de cercetare interdisciplinară din Herzliya (Israel) au efectuat o investigație pe durata a zece ani asupra unui număr de 125 de copii. Analizele au fost efectuate când copiii au împlinit șase luni, șase ani și zece ani. Cercetătorii au măsurat nivelul de cortizol și a globulinelor de imunitate la copii și mamele lor. Cercetătorii au urmărit tipul de comunicare între mame și copii. Astfel, au putut observa dacă au suferit sau nu de boli psihice. Specialiștii au vrut să determine dacă o mamă cu depresie a transmis copilului ei efectele bolii de care suferă, cum ar fi mâhnirea sau izolarea.
Conform cercetărilor, mamele depresive au un nivel mare de cortizol și globuline de imunitate. Ele sunt mereu cuprinse de indispoziție și pasive în comunicarea cu copiii. În ce privește copiii ale căror mame sunt depresive, nivelul de globuline de imunitate îl depășește pe cel normal și sunt mereu îngrijorați și nesociali. Cercetătorii atrag un semnal de alarmă în cazul mamelor depresive pentru a conștientiza gravitatea bolilor mintale și acceptul de a lua tratamente pentru a nu afecta copilul aflat în plină dezvoltare fizică și psihică.