Indicele Managerilor de Achiziţionare (PMI) din China a ajuns, în luna aprilie 2018, la 51,4%, puţin mai scăzut decât în martie, dar se menţine peste pragului de separare între prosperitate şi recesiune, arată datele prezentate de Biroul Naţional de Statistică şi Federaţia de logistică şi achiziţie din China (CFLP). În următoarele minute, vă invit să urmăriţi un reportaj detaliat pe această temă.
PMI este unul dintre indicii premergători folosiţi pentru monitorizarea tendinţelor macro-economice. De asemenea este o linie de separare între prosperitate şi recesiune la 50%. Peste acestă limită este indicată o expansiune a industriei manufacturiere, iar sub limită înseamnând o restrângere a acesteia. Datele prezentate de Biroul de Statistică din China arată că PMI din luna aprilie a fost de 51,4%, cu 0,1 procente mai mic decât în luna martie, însă cu 0,4 procente mai mare comparativ cu nivelul mediu al primului trimestru din anul curent. De asemenea, a fost cu 0,2 procente mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Wang Jun, economist-şef din cadrul Băncii Zhongyuan, a subliniat că PMI rămâne deasupra pragului de 50%, ceea ce înseamnă că formatul economiei Chinei nu s-a schimbat.
„PMI din luna aprilie este puţin mai scăzut decât în luna precedentă, dar situaţia generală a prosperităţii se menţine per ansamblu. Indicii privind aprovizionare, cereri, preţuri, ocuparea forţei de muncă, importuri şi exporturi arată o tendinţă stabilă de creştere. Formatul general al unei dezvoltări ascendente nu s-a schimbat."
Cercetătorul Zhang Liqun, din cadrul Centrului de cercetări privind dezvoltarea, de pe lângă Consiliul de Stat al Chinei, este de părere că mica scădere a PMI din aprilie şi menţinerea acesteia peste pragul de 50% demonstrează caracteristicile de creştere evidente. Scăderea modestă a indicatorului privind comenzile reflectă cererile stabile pe pieţele interne şi externe şi faptul că situaţia privind exporturi nu s-a schimbat. Producţia a păstrat nivelul din luna trecută, achiziţionarea a înregistrat scădere mică, acestea demonstrează că previziunile şi funcţiunile companiilor sunt stabile. Luând în consideraţie toţi aceşti factori, el crede că PMI se va menţine în zona de prosperitate în viitor apropiat.
„PMI din această lună arată că nivelul producţiei s-a menţinut, iar achiziţionarea a scăzut puţin. Acestea înseamnă că întreprinderile au încredere în piaţă. Prin urmare, în viitor, cred că situaţia generală se va menţine stabilă, cu fluctuaţii mici. PMI va rămâne în marja de 50-51, în zona prosperităţii. Este mare posibilitate că PMI va rămâne pe acest nivel."
Statistician superior la Centrul de investigație a sectorului de servicii din cadrul Biroului Național al Statisticii, Zhao Qinghe, a declarat că în luna aprilie producția industriei manufacturiere a crescut stabil, în timp ce manufactura high-tech a consemnat o dezvoltare mai avansată. Cererile au fost stabile, importurile și exporturile au continuat să crească, cu ritmul mai modest. Marile firme au funcționat stabil, când cele mici și mijlocii au înregistrat o creștere ridicată.
Datele prezentate mai arată că un motiv important al scăderii PMI din aprilie este micşorarea cererilor. Indicatorul privind comenzile noi, legat de cererile interne, a scăzut cu 1,4 procente, la 53,8%, iar acesta creşte de obicei, în lunile martie şi aprilie. Mai mult, comenzile noi în privinţa sectoarelor de aşezare şi călătorie au scăzut cel mai evident. Acestea au demonstrat reducerea cererilor interne.
Vicepreşedintele Federaţiei de Logistică şi achiziţionare din China, Cai Jin, este de părere că presiunile provocate de costul ridicat şi restrângerea aprovizionării de capital se numără printre motivele importante în scăderea cererilor interne, trebuind acordată atenţie.
Pe de altă parte, controlul macroeconomic asupra inflaţiei a arătat efecte de asemenea, tensiunile în acest aspect se vor modera în următoarele două luni, a mai susţinut Cai Jin.