Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Măsuri de control pe piaţa imobiliară
2017-09-05 10:18:55 cri-1

China a reuşit să mențină sub control creşterea preţurilor la proprietăţile imobiliare prin măsuri de control şi ajustare. Scăderea ratei creşterii investiţiilor în domeniul imobiliar nu va duce la scăderea ritmului creşterii economice, a declarat, în 14 august, purtătorul de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică. Specialiştii din domeniu consideră că o dată cu îmbunătăţirea sistemului de control pe termen lung, piaţa imobiliară din China va fi mai solidă în viitor. În următoarele minute, vă invit să urmăriţi un reportaj detaliat pe această temă.

Datele prezentate, recent, arată că în primele şapte luni ale acestui an investiţiile în domeniul imobiliar au înregistrat 5.970 miliarde yuani la nivel naţional, în creştere cu 7,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Rata creşterii a scăzut cu 0,6 procente faţă de primele şase luni, iar creşterea totală a imobilelor vândute a fost mai lentă. Purtătorul de cuvânt al Biroului de Statistică, Mao Shengyong a precizat că piața imobiliară a Chinei a început să se amelioreze, cererile de proprietăţi imobiliare, care sunt de tip speculativ şi cele cu scop investiţional, au fost puse sub control.

„După adoptarea măsurilor de control putem să zicem că efectele sunt evidente. Creşterea rapidă a preţurilor pe piaţa imobiliară a fost controlată. Putem observa, prin indicii principali, că reducerea stocurilor de imobile s-au accelerat. Suprafaţa acestora a scăzut cu 11% la sfârşitul lunii iulie, cifra fiind cu 1,4 procente mai mare în comparaţie cu sfârşitul lunii iunie. Rata creşterii investiţiilor în domeniu a înregistrat o scădere. Suprafaţa totală a imobilelor vândute a scăzut."

Mao Shengyong a mai arătat că funcţionarea pieţei imobiliare chineze este stabilă la ora actuală, în ciuda faptului că ritmul creşterii investiţiilor a scăzut și este cu 2,6 procente mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Mai mult, scăderea ratei creşterii de investiţii în acest domeniu nu va duce neapărat la o depreciere economică.

„ Sectorul imobiliar a contribuit, în primul semestru al anului în curs cu 6,2% în creşterea Produsului Intern Brut, faţă de o rată de 8,2% din perioada similară a anului trecut. Produsul Intern Brut a înregistrat, în primele şase luni ale anului în curs, un ritm al creşterii cu 0,2 procente mai mare decât în primul semestru din 2016, în timp ce contribuţiile sectorului imobiliar au scăzut cu 2 procente. Acest lucru dovedeşte că "supraîncălzirea" de pe piaţa imobiliară s-a mai domolit şi nu va duce neapărat la scăderea economiei."

Cu noile reglementări de politică în domeniu, preţurile imobilelor din marile oraşe chineze au înregistrat, în continuare, o scădere a ritmului din luna iunie. Preşedintele Camerei de Comerţ a Segmentului Imobiliar, Gu Yunchang crede că tendinţa de separare între pieţele interne este evidentă. Preţurile la proprietățile imobiliare sunt în creştere în marile oraşe, pe când în cele mijlocii situaţia este inversă.

„De la sfârşitul anului trecut până în prezent, aproape 50 milioane metri pătraţi de proprietăţi imobiliare au fost reduşi, dar rămân 650 milioane metri pătraţi la nivel naţional. Însă, din suprafaţa redusă sunt, în general, locuinţe. Un număr mare de oraşe mici şi mijlocii vor trebui să se străduiască să reducă stocurile. Este dificil, mai ales când populația din aceste localități pleacă în marile oraşe, cum ar fi Beijing şi Shanghai, dar aceste metropole nu au locuinţe de oferit. Aceasta este problema pieţei imobiliare. În prezent, autorităţile locale trebuie să rezolve aceste probleme."

Pe de altă parte, fostul director adjunct al Centrului de Cercetări privind Dezvoltare de pe lângă Consiliul de Stat şi vicepreşedintele Fundaţiei pentru Cercetări privind Dezvoltare din China, Liu Shijin propune ca metropolele, precum Beijing, să joace un rol mai important în privinţa atracţiei şi încadrării populaţiei, în toate zonele și în împrejurimile capitalei, pentru echilibrarea preţurilor exagerate la locuinţe.

„În următorii 5–10 ani se vor forma benzi sau cercuri cu populaţie între 30 și 50 milioane de persoane. Ceea ce propunem noi este să se elibereze și să nu se suprime cererile uriaşe apărute în urma ajustării structurale a municipiului. Cum se poate realiza? Putem construi un complex cu zonă centrală și în jur oraşe-satelit. În jurul Beijingului, la o distanță de 20–50 kilometri, putem construi zeci de orăşele care vor fi susţinute de industrie. Acestea ar putea fi legate de centru prin transportul local și să fie dotate cu servicii publice bune, apoi un număr mare de populaţie poate fi mutată acolo. Aşadar, preţurile imobiliare vor scădea, oamenii vor putea trăi mai decent. Se va forma astfel o reţea de oraşe cu susţinere industrială, cu transporturi rapide, servicii publice de calitate, o reţea nouă cuprinzătoare şi ecologică."

Pentru a asigura dezvoltarea stabilă şi sănătoasă a pieţelor imobiliare, autorităţile locale chineze au adoptat diverse măsuri de control, prezentând, totodată, varianta locuinţelor de închiriat. Specialiştii susţin că, pe viitor, dezvoltarea pieţei imobiliare va deveni tot mai sănătoasă.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China