Centrul de anchete privind sectorul serviciilor din cadrul Biroului de Statistică din China şi Federaţia pentru Logistică şi Achiziţionare din China au prezentat, în 1 ianuarie 2017, Indicele Managerilor de Achiziţionare (PMI), care a fost de 51,4% luna trecută, cu 0,3 procente mai mic decât în noiembrie, fiind totuşi al doilea mare pe parcursul întregului an 2016, cu 1,1 procente mai mare faţă de nivelul mediu anual. Totodată, acesta este peste 50% pentru a cincea lună consecutivă, acest indice fiind considerat linia de separaţie dintre prosperitatea şi încetinirea economiei unei ţări.
În cadrul PMI, indicele de producţie a fost de 53,3%, al doilea record din an, în timp ce indicele de comenzi noi a fost de 53,2%, record pe întregul an. PMI din industria manufacturieră la nivel înalt şi de producţie a echipamentelor au fost de 53,8%, respectiv 52%, mai înalte decât nivelul mediu al industriei manufacturiere. În special, indicele din industria de producţie cu tehnologii avansate a ajuns la cel mai înalt nivel în cursul anului. Mai mult, indicele de comenzi noi pentru comerţ extern a menţinut, în două luni consecutive, extindere. În acelaşi timp, PMI din industria manufacturieră energofagă a fost de 49,8%, redresându-se spre scădere.
Cercetător în cadrul Centrului de schimburi internaţionale economice din China, Wang Jun, arată că datele privind Indicele de manageri de achiziţionare din ultima lună a anului 2016 a scos la iveală tendinţa de extindere a producţiei şi cererilor, situaţia stabilizării pe termen scurt fiind consolidată.
„Cultivarea industriilor şi forţelor motrice noi este eficientă. De exemplu, PMI din industria manufacturieră cu tehnologii avansate s-a menţinut la nivel înalt, cu tendinţa extinderii susţinută. Cererile externe se redresează, fiind de asemenea în zona de extindere, fapt ce reflectă că şi pe piaţa mondială există semne de redresare. Presiunile din domeniul protecţiei mediului sunt foarte mari, smogul afectând foarte mult. Eforturile noastre pentru protecţia mediului sunt fără precedent, de aceea putem observa că unele sectoare energofage au înregistrat scăderi evidente. Trebuie să spunem că este un lucru bun."
Cu privire la alte sectoare decât cele manufacturiere, indicele activităţilor comerciale din decembrie 2016 a fost de 54,5%, cu 0,2 procente mai mic comparativ cu luna anterioară, fiind al doilea mare din an, şi cu 0,8 procente mai mare decât nivelul mediu anual, păstrând tendinţa extinderii rapide. Dintre acestea, domeniile transporturilor feroviare, aeriene, de poştă, de telecomunicaţii, radio, televiziune şi transmisii prin sateliţi, de Internet, servicii informatice, servicii financiare şi monetare, de asigurări, închiriere, şi alte servicii comerciale au înregistrat indici de peste 55%, volumul afacerilor realizând creştere rapidă. Indicele sectorului proprietăţii imobiliare a scăzut în continuare, fapt ce arată că măsurile de control asupra acestui sector au obţinut rezultate.
După luni de stagnare la nivelul de jos, PMI s-a redresat, în martie 2016, la peste 50%. După aceea, nivelul performanţei acestuia s-a menţinut, cu excepţia lunii iulie, în care a înregistrat 49,9%. Wang Jun a precizat că 2016 a fost începutul Celui de-al 13-lea Plan Cincinal, şi anul în care reformele din zona de aprovizionare au fost promovate. În cele cinci obiective ale reformelor structurale precum reducerea capacităţii de producţie, a stocurilor, pârghiilor, costurilor şi consolidarea secţiunilor slabe, ţinta reducerii capacităţii de producţie a ocupat locul întâi. Aceasta a fost realizată mai satisfăcător în domeniile siderurgic şi carbonifer, lucru care a susţinut solid creşterea Indicelui de manageri de achiziţionare. Promovarea acestor cinci proiecte din reformele structurale vor fi problema cheie pentru susţinerea încrederii în creşterea economică.
„Noi am aflat că departamentele de resort au stabilit aspectele în care trebuie să depunem eforturi în cursul anului acesta, în afară de domeniile siderurgic şi carbonifer, şi sectoarele de ciment, aluminiu, sticle şi vapoare. În aceste sectoare trebuie promovată în continuare reducerea capacităţii de producţie. Acesta este un obiectiv principal în munca noastră."