Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, un ritm al creşterii de 6,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, preţurile, veniturile, ocuparea forţei de muncă şi consumul social crescând stabil. Analiştii cred că nu vor fi probleme în realizarea unui ritm de creştere de 6,5 – 7% în 2016, având în vedere tendinţa evidentă a stabilizării economice din primele şase luni.
Performanţa economică a Chinei din acest an, primul din cel de-al 13-lea Plan Cincinal, atrage privirile lumii. Potrivit datelor, ritmul de 6,7% corespunde aşteptărilor de pe piaţă, iar diverşii indici arată un semnal pozitiv. Economistul şi consilierul Consiliului de Stat, Tang Min, apreciază că:
„Rezultatele au fost obţinute în contextul înrăutăţirii continue a mediului economic mondial şi desfăşurarea reformelor Chinei. Nu este uşor de obţinut o creştere de 6,7%, în timp ce reducerea capacităţii de producţie şi a pârghiilor economice sunt în curs de demarare."
Datele arată că Indicele Preţurilor de Consum (CPI) a crescut, în primele şase luni, cu 2,1%, nivelul preţurilor menţinându-se stabil. Indicele Preţurilor Producătorilor (PPI), în iunie, a scăzut cu 2,6%, amplitudinea scăderii diminuându-se timp de şase luni consecutive. Veniturile din zonele urbană şi rurală au păstrat o creştere stabilă, numărul persoanelor nou angajate a ajuns la 71,7% din ţinta întregului an. Un economist din Compania de bursă Zhonghang, Xu Weihong, arată că optimizarea structurii economice este un rezultat esenţial.
„Punctul de menţionat din prima jumătate a acestui an este optimizarea continuă a structurii economice. Creşterea consumului nominal a păstrat un ritm de creştere de aproximativ 10%, în paralel cu accelerarea menţinută a sectorului serviciilor. Acesta constituie un avantaj uriaş în cursul concurenţei dintre ţări în contextul încetinirii economice mondiale. Entităţile dezvoltate precum SUA, Japonia şi Europa invidiază China pentru că are o populaţie mare. În special, consumul clasei mijlocii emergente creşte foarte rapid."
Economia nouă eliberează şi aceasta un potenţial de creştere. De exemplu, sectoarele noi şi strategice au înregistrat, în al doilea trimestru, o creştere de 11,8%, cu 1,8 procente mai mare decât cea din primul trimestru. Volumul vânzării cu amănuntul pe Internet a crescut, în primele şase luni, cu 28,2%. Noile modalităţi comerciale, cum ar fi închirierea de maşini prin intermediul Internetului, educaţia şi consultarea medicală on-line, au apărut necontenit.
Specialiştii au arătat, însă, că accelerarea noilor forţe motrice nu pot încă recompensa pierderea provocată de dispariţia celor vechi. Autorităţile au arătat că economia ţării se confruntă cu mai multe presiuni de scădere, în situaţia în care recuperarea economică mondială nu a ajuns la estimări, comerţul fiind încetinit, părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie, în timp ce China se află în cursul ajustării structurale şi transformării. Faţă de aceasta, un cercetător din cadrul Universităţii Poporului, Bian Yongyu, spune:
„Tot trebuie să accelerăm transpunerea forţelor motrice noi cu cele vechi. Cultivarea sectoarelor noi şi strategice este unul dintre punctele importante de lucru. Bineînţeles, trebuie să păstrăm unele din sectoarele vechi când încercăm să le reducem, păstrând un echilibru adecvat, în vederea evitării schimbării bruşte. Mai mult, vom amplifica construcţiile din proiectul „O centură, un drum", în scopul extinderii spaţiului de dezvoltare al ţării pentru viitor."
În momentul de faţă, în „troica" ce propulsează creşterea economică, consumul păstrează o tendinţă ascendentă bună, în timp ce scăderea importurilor şi exporturilor se micşorează continuu. Datele comerţului nu sunt însă optimiste. Investiţiile au crescut, în primele şase luni, cu 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Investiţiile private au înregistrat o scădere mai bruscă, cu un ritm al creşterii de doar 2,8%. Mai mulţi specialişti au subliniat importanţa investiţiilor private. Wang Jun, din cadrul Centrului de Schimburi Economice Internaţionale, precizează că este nevoie să fie stabilite previziunile pentru creşterea viitoare a investitorilor privaţi.
„Am observat că investiţiile private au înregistrat o scădere rapidă. Pe de altă parte, am aflat că investiţiile directe în străinătate au consemnat, în fapt, o creştere substanţială, de 60%. Fenomenul relevă că nu e vorba despre lipsa banilor sau proiectelor, dar sunt îngrijorări puternice în privinţa încetinirii menţinute. Investitorii au început să ia în considerare piaţa externă când încearcă să caute oportunităţi comerciale, comparativ cu perioada când se gândeau doar la piaţa internă. E nevoie ca autorităţile să adopte măsuri diversificate pentru a păstra stabilitatea economică, în vederea realizării obiectivului din acest an."