Economia nouă înseamnă că în contextul globalizării, o economie este condusă de revoluţia tehnologiilor informatice şi industria tehnologiilor avansate. Economia nouă devine, în momentul de faţă, o forţă motrice tot mai puternică a creşterii economice a Chinei, odată cu declanşarea transformării şi optimizării economiei în China.
Într-un cartier din Nanjing, un grup de tineri au creat un business. Pensionarul Tao i-a contactat pe aceştia printr-o aplicaţie pe iPad, pentru că avea computerul stricat. Un tânăr a ajuns la uşa lui după doar zece minute.
„Acum, la pensie, cu ajutorul computerului reuşim să menţinem legătura cu alţii. Ne îngrijorăm când este stricat, iar fiul meu nu este acasă."
Tânărul Chen a reparat computerul lui Tao în doar câteva minute. Chen nu este inginer profesionist, ci un locuitor din acelaşi cartier cu pensionarul Tao.
„Am timp suficient. Am venit să-l ajut pe bunicul, cu cunoştinţele mele."
Aplicaţia care i-a conectat pe Tao şi Chen este foarte populară în cartier, fiindcă aceasta oferă multe facilităţi. În cadrul acesteia, sunt patru columne, care arată livrări de diferite servicii, precum predări la domiciliu, bucătărie, reparaţii şi o serie de misiuni. Unul dintre fondatori, Li Jing, spune:
„De exemplu, misiunile sunt realizate de locuitorii care au timp liber, celor care au nevoie urgentă de ceva. Primul poate livra serviciile necesare celui din urmă, în timpul lui liber. Acest gen de servicii poate promova şi conexiunea vecinilor."
Li Jing a stabilit un sistem de servicii plătite, pentru a atrage mai mulţi participanţi. Dar serviciile livrate prin intermediul aplicaţiei nu se plătesc în bani, ci în puncte cu o anumită valoare în contul utilizatorului.
„În viitor, când acesta are nevoie de servicii, poate plăti cu punctele adunate în contul său. De exemplu, această floare este făcută de un locuitor. Este expusă aici. Dacă cineva are nevoie de aceasta, el poate plăti pentru ea cu punctele sale."
Prin integrarea timpului liber cu pregătirile locuitorilor din cartier prin intermediul Internetului mobil, grupa lui Li Jing atrage tot mai multe persoane să participe la societatea de sprijin reciproc din cartier. Proiectul său a reuşit, în mai puţin de un an, să „încadreze" mulţi locuitori loiali din câteva cartiere. Proiectul a câştigat şi fonduri oficiale de la autorităţile districtului în care se află.
Compania Xiaomi este o firmă de Internet mobil, care exploatează produsele inteligente. Aceasta a vândut, anul trecut, peste 70 milioane de telefoane mobile. În opinia preşedintelui Lei Jun, ideile de sprijin reciproc, precum este cea din cartierul Nanjing, cresc rapid odată cu dezvoltarea Internetului. El afirmă că:
„Cred că ideea este nou apărut odată cu dezvoltarea Internetului, fiind o parte integrală a economiei de Internet. Aceasta beneficiază de metodele tehnologice de Internet, care facilitează repartizarea sarcinilor mărunte între mai mulţi oameni. Exemplele bune sunt Didi, Kuaidi, Airbnb şi alte multe moduri comerciale. Eu sunt foarte optimist faţă de aplicarea acestei economii de împărtăşire în China."
Cea mai mare platformă de solicitare a unui taxi, Didi – Kuaidi, a anunţat recent că numărul comenzilor primite zilnic a depăşit 10 milioane, însemnând realizarea a 115 comenzi pe secundă, fiind de opt ori mai mult decât comenzile din întreaga piaţă de profil din America de Nord. Didi a ajuns la această ţintă în doar trei ani şi jumătate.
Un alt „big boss" din Internetul chinez, preşedintele companiei Tencent, Ma Huateng, crede că economia de împărtăşire a luat avânt în ţară şi în străinătate, fiind apreciată la nivel naţional.
„Exploatarea resurselor libere din societate prin intermediul Internetului, în combinaţie cu iniţiativa de inovare a tuturor, corespunde direcţiei şi este eficientă."
Pentru Ma Huateng, Internetul joacă un rol din în ce mai important în tot mai multe domenii şi sectoare, odată cu accelerarea transformării industriilor Chinei.
„Anul trecut, „Internet plus" a fost foarte popular. Vedeam că toate sectoarele salutau noul tip de Internet. Am fost invitat, anul trecut, în diverse provincii şi la multe evenimente pentru a prezenta experienţele mele, foarte des în capitalele provinciilor, pentru promovarea fuziunii serviciilor urbane publice cu Internetul."
Conform unui raport privind dezvoltarea Internetului din China, existau, până la sfârşitul anului 2015, 688 milioane de internauţi în China, rata de popularitate a Internetului fiind de 50,3%, numărul internauţilor în reţea mobilă ajungând la 620 milioane.
Datele mai arată că volumul vânzărilor cu amănuntul din octombrie, noiembrie şi decembrie 2015 a fost de 8.485 miliarde de yuani, la care Alibaba a contribuit cu 964 miliarde de yuani.
Premierul chinez Li Keqiang a menţionat, în martie, în cadrul sesiunilor legislative ale Chinei, economia nouă, precizând ulterior la conferinţa de presă, aşteptările guvernului de la rolul jucat de aceasta în dezvoltarea economiei Chinei.
„Motorul tradiţional slăbeşte, când intră în anumite etape. Mai multe ţări au trecut prin aceste etape, în special ţările dezvoltate. Sunt exemple suficiente. În acest moment e nevoie de forţă motrice nouă, pentru adaptarea la noile tendinţe a revoluţiei industriale. Motorul nou, în combinaţie cu motorul tradiţional, după optimizare, vor forma un motor mixt … Motorul nou va oferi mai multe locuri de muncă, lucru care ne va ajuta să promovăm mai departe reducerea super-capacităţii de producţie."