Vietnam a prezentat, în 2015, rezultatele excelente la examenul pe tema economică, în contextul în care creşterea era încetinită pretutindeni. Rata inflaţiei a fost cea mai scăzută în ultimii 14 ani, în timp ce Produsul Intern Brut a înregistrat cel mai înalt nivel în ultimii opt ani, cu recuperarea relativ rapidă a producţiei industriale, îmbunătăţirea încrederii consumatorilor şi creşterea menţinută a exporturilor şi investiţiilor străine. Fiind singura ţară în curs de dezvoltare în Trans-Pacific Partnership (TPP), Vietnam a ocupat cea mai avantajoasă poziţie în forma de transformare industrială mondială.

Într-un anumit grad, Vietnam este cel mai bun student care a învăţat de la China. Guvernul ţării acesteia a început, în 1986, să promoveze măsurile de reformă. Ca o ţară socialistă şi una agricolă, Vietnam a studiat fără încetare modul de dezvoltare al Chinei, despre teoriile, principiile şi etapele cruciale legate de reformă. De pildă, prima etapă din procesul reformei acestei ţări a fost promovarea sistemului responsabilităţii în acord global pe familie faţă de ţărani. Iar în trei ani, Vietnam a reuşit să devină al treilea exportator de orez la nivel mondial de la o ţară care nu a putut să se hrănească. Următoarea etapă a fost promovarea exporturilor pentru a atrage investiţii străine. Într-un şir de ani, Vietnam şi-a accelerat paşii, cunoscând ca atare succese sau nereuşite. Nu mult după reformă, Vietnam şi-a deschis piaţa capitalurilor, moneda naţională devenind liberă schimbată, fapt ce a făcut ca piaţa sa, care este cu amploare modestă, să fie instabilă sub influenţele capitalurilor internaţionale. Măsurile monetare prea relaxate au provocat hiper-inflaţie în ţară înainte de izbucnirea crizei creditelor ipotecare americane, din care Vietnam nu a reuşit să se retragă de mult timp. Guvernul Hanoi a renunţat, în aprilie 2014, la drepturile de organizare a Jocurilor Asiatice, ediţia 18-a, fiindcă situaţia economică era tot dificilă pe atunci.

Învăţând de la exemplul Chinei, Vietnam a început să obţină rezultate fructuoase în momentul în care forţele de muncă din China devin din ce în ce mai scumpe şi industriile mondiale se transformă. Economia vietnameză a intrat, în 2008, în perioadă de creştere încetinită, cu un ritm de 5% - 6%, investiţiile străine utilizate real fiind de aproximativ zece miliarde dolari americani anual. Această sumă a ajuns, în 2013, la 21,6 miliarde, în creştere cu 55% comparativ cu 2012. Iar în următorii doi ani, această sumă s-a păstrat la nivel mai înalt de 20 miliarde USD. Vietnam a atras, până la al treilea trimestru al anului 2013, investiţii străine în valoare de 270 miliarde dolari americani în total, partea majoră fiind realizată după criza economică. Volumul investiţiilor străine atrase în Vietnam, calculat pe cap de locuitor (90 milioane), este de două ori mai mare decât China. Cu un Produs Intern Brut mai puţin de două mii USD pe cap de locuitor, Vietnam se află totuşi în etapa primară a procesului de industrializare, având nevoi puternice de investiţii. Ca un student bun, Vietnam a construit parcuri industriale, zone speciale pentru prelucrare şi exporturi cu drept scop dezvoltarea economiei, oferind politici avantajoase asortate, precum scutirea sau reducerea impozitelor. Zonele speciale de deschidere ale Vietnamului sunt similare celor ale Chinei, fapt ce a favorizat mai multe companii care s-au obişnuit cu procedurile din China să mute fabricile lor în Vietnam, să proceseze la producţie acolo în funcţie de comenzile primite din China. Aceste companii beneficiază de servicii complete în zonele speciale de deschidere în Vietnam şi de măsurile favorabile care prevăd scutirea de impozite în primele patru ani şi reducerea la jumătate a impozitelor pe venituri în următorii cinci ani.

Companiile japoneze şi sud-coreene sunt cele mai multe în cadrul investitorilor străini în Vietnam. Samsung şi-a mutat baza de producţie, în 2013, din China în Vietnam, devenind astfel cel mai mare investitor străin, în locul Japoniei. Exporturile firmei Samsung au reprezentat, în 2014, 18% din volumul total al întregii ţări. În conformitate cu măsurile atrăgătoare de scutire şi reducere de impozite oferite de guvernul Hanoi, Samsung trebuia să plătească doar 10% din venituri, departe de criteriul normal de 25%. Compania sud-coreeană a planificat astfel să producă, anual, 300 milioane aparate de telefon mobil în Vietnam, care va reprezenta jumătate din volumul total al producţiei firmei. Vietnam a devenit o altă bază mondială de aprovizionare a telefoanelor mobile inteligente după China, ca urmare a mutării companiei Samsung. Iar Samsung urmează să îşi menţină poziţia de lider pe piaţa telefonului mobil prin intermediul transportului aerian. Fabrica sa de mare amploare este situată în nordul Vietnamului, lângă China, iar piesele centrale de telefon sunt transportate din Coreea de Sud, în timp ce altele sunt achiziţionate din sud-estul Chinei. Costurile transportului aerian sunt relativ ieftine pentru produsele electronice uşoare şi cu valoare adăugată înaltă. În acelaşi timp, compania poate să evite infrastructura vietnameză cu condiţii slabe.

Vietnam a produs, în 2010, 37% din sneakers Nike, cea mai mare cotă la nivel mondial, în timp ce China a produs 34%. Era o premieră în care Vietnam a înlocuit China, devenind cel mai mare producător. La ora actuală, telefonul mobil este în vogă, iar în viitor mai multe companii la nivel înalt s-ar muta în ţara vecină. Problema tot există, însă, şi anume în ce grad Vietnam poate juca rolul complet al Chinei, să încapă fabricile strămutate, având în vedere suprafaţa şi amploarea economică mică a ţării. Mai mult, dacă avantajul de salarii mici ar dispărea după ce marile companii transnaţionale s-ar aduna aici? Pentru China, infrastructura industrială completă este cel mai mare avantaj, care apare tot mai importante faţă de costurile mici ale forţei de muncă, un factor temporar, care va dispărea mai devreme sau mai târziu. O ţară trebuie să acumuleze capacitatea solidă beneficiind de această perioadă de aur, dacă vizează să se dezvolte stabil şi îndelungat.