În ianuarie 1979, vicepremierul de atunci al Chinei, Deng Xiaoping, făcea o vizită în Statele Unite ale Americii, pentru prima dată, în calitate de lider al noului stat chinez. Această vizită a adus oportunități uriașe pentru dezvoltarea relațiilor economice şi comerciale bilaterale.
„Relaţiile chino-americane se găsesc la un nou punct de pornire. Situaţia mondială parcurge noi schimbări. China şi Statele Unite sunt ţări măreţe, iar popoarele celor două state sunt excepţionale. Cooperarea între popoarelor din cele două ţări va aduce influenţe optimiste şi profunde evoluţiei mondiale."
În acelaşi an, cea de-a treia conferinţă plenară a celui de-al 11-a Comitet Central al P. C. C. declanşa procesul de reformă şi deschidere spre exterior. Prin urmare, relaţiile comerciale şi economice chino-americane, cu beneficii comune, intrau în noua etapă de dezvoltare rapidă. După 30 de ani, mediul politic şi economic pe plan mondial şi faza de dezvoltare a celor două ţări s-au schimbat destul de mult, iar relaţiile de prietenie dintre China şi SUA nu s-au abătut de direcţia principală, devenind tot mai strânse. De pildă, comerţul bilateral a înregistrat, în 2014, 590 miliarde de dolari americani, faţă de cele 2,45 miliarde din anul stabilirii relaţiilor diplomatice, demonstrând faptul că acestea sunt cele mai importante relaţii comerciale la nivel mondial.
Odată cu întărirea puterii de stat a Chinei, devenind a doua entitate economică din lume, şi jucând un rol tot mai accentuat pe platforma politică şi economică mondială, unele persoane susţin că creşterea statului chinez va provoca deranj pe scena mondială, la fel cum a făcut Marea Britanie în secolul XIX ori SUA şi URSS în secolul XX. China a obţinut, însă, rezultate economice uluitoare şi a devenit tot mai esenţială pe platforma mondială prejudiciind interesele SUA.
În acest context, între China şi Statele Unite există unele divergenţe în privinţa încrederii strategice şi a securităţii cibernetice, potenţialele neînţelegeri şi provocări faţă de relaţiile bilaterale crescând, de asemenea. Directorul centrului de studii pe relaţia SUA din cadrul Institutului de Cercetări ale Relaţiilor Internaţionale Contemporane, Da Wei, spune că:
„Obiectivele Chinei şi ale SUA vor trebui să fie controlul divergenţelor, să nu lase divergenţele mici să ajungă globale şi strategice. Vor putea trece perioada de schimbare a rolurilor în mod stabil prin metode precum creşterea încrederii, controlul divergenţelor şi intensificarea cooperării."
Cu toate că există divergenţe, ambele părţi cunosc bine importanţa relaţiilor bilaterale, care este tot mai cuprinzătoare, având semnificaţii mai bogate decât simpla legătură dintre două ţări. Despre aceasta, vicepreşedintele Institutului de Cercetare a Problemelor Internaţionale, Ruan Zongze, afirmă:
„Obiectivele acoperite nu mai sunt limitate la cele bilaterale ori regionale, acestea sunt tot mai multilaterale, internaţionale, mondiale."
În 2013, preşedintele Xi Jinping şi omologul său american, Barack Obama, au fost de acord să construiască un nou tip de relaţii între mari puteri, care sunt caracterizate prin respect şi avantaje reciproce şi câştiguri comune, încercând să evite conflictele produse între puterile vechi şi cele emergente. Profesor în cadrul Institutului de Diplomaţie din China, Su Hao, spune:
„Există diverse căi de schimburi de opinie între China şi Statele Unite. Potrivit statisticilor sunt peste 90 de platforme oficiale în acest sens. Şefii de stat chinez şi american se întâlnesc anual. Putem afirma că schimburile la nivel înalt sunt frecvente. În plus, există dialog strategic şi economic, care joacă rolul principal în schimburile de opinii."
Iar schimburile chino-americane civile sunt şi mai frecvente. Din totalul avioanelor care decolează din SUA şi zboară deasupra Oceanului Pacific, o cincime ajung direct la Beijing sau Shanghai. De obicei, 80% din locuri sunt ocupate. Prin urmare, un traseu aerian chino-american poate produce profituri de trei ori mai mari faţă de un traseu intern. Specialiştii de la magazinul universal Macy din Las Vegas observă că un chinez cheltuie, în medie, 200 de dolari americani, comparativ cu 40 – 50 USD cheltuiţi de un cetăţean american.
Pentru a extinde şi a consolida schimburile civile, începând din noiembrie anul trecut, autorităţile americane au adoptat noi măsuri în sistemul de viză pentru chinezi. Cetăţenii chinezi pot obţine vize cu intrări multiple pe cel mult 10 ani, în scopuri comerciale sau turistice. Secretarul de stat pentru afaceri interne, Sally Jewell, precizează că SUA acordă importanţă turiştilor chinezi. Aproximativ 2,2 milioane de turişti chinezi au vizitat, anul trecut, Statele Unite, 40% dintre ei călătorind în Parcul Naţional. Partea americană depune eforturi pentru a îmbunătăţi pe mai departe programul privind acordarea de viză.
„Este un angajament clar din partea guvernului american de a face procesul să curgă şi mai uşor şi, totodată, de a face mai uşoară procedura de trecere în aeroporturi …"