Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Clasa de mijloc din China devine forţă principală pe piaţa de turism din străinătate
2013-09-10 14:38:33 cri-1

Cercetările mai arată că aproximativ 70% dintre turiştii din China optează acum pentru călătorii individuale în străinătate, cei înscrişi în grupe de turişti fiind mai puţin de o treime. Chen Shuo susţine că acest fapt dovedeşte o schimbare esenţială în alegerea călătoriilor turiştilor din China, de la vizite superficiale la vizite aprofundate.

„Turismul în străinătate cunoaşte unele schimbări. Excursiile fugitive şi superficiale de tip frigărui, din trecut, se transformă în vizite aprofundate şi intensive. Călătoriile particulare reprezintă o tendinţă şi o direcţie de dezvoltare în viitor a pieţei de turism. Piaţa turismului în străinătate se dezvoltă de la una pentru un număr restrâns de oameni, la una pentru publicul larg. La începutul anilor de deschidere, turismul peste hotare se desfăşura preponderent pe grupe şi de regulă în vizite rapide şi superficiale. Aşa de pildă, la o excursie în nouă sau zece ţări din Europa, de tip frigărui, turiştii fugeau de la un obiectiv la altul, având scurte popasuri doar pentru a se fotografia. Acum, modul de organizare tinde să fie călătoria particulară. Iar acest lucru reflectă opţiunea populaţiei chineze pentru vizite complexe, intensive şi trăirea de experienţe fără grabă. Această schimbare demonstrează faptul că turiştii din ţara noastră pretind tot mai mult la calitatea serviciilor turistice".

Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Turismului arată că la nivel global, cetăţenii chinezi au cele mai multe cheltuieli pentru turism. Anul trecut, turiştii din China au cheltuit în excursiile în străinătate 102 miliarde de dolari. Institutul de Cercetare a Turismului din China estimează că numărul turiştilor din China plecaţi în excursii în străinătate va ajunge, până în 2020, la 200 milioane, faţă de 83 milioane cât era în 2012.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China