130701eco |
Cea de a 24-a ediţie a Târgului Internaţional Economic şi Comercial din Harbin se află în plină desfăşurare în acest oraş din nord-estul Chinei. Belarus, Polonia şi alte ţări est-europene au venit cu proiecte concrete de colaborare, astfel că în câteva zile au fost încheiate zeci de contracte. Participanţii sunt convinşi că cooperarea la nivelul companiilor a intrat într-o etapă evolutivă, care va duce la realizarea de câştiguri comune.
Responsabilul pentru promovare al Companiei de Utilaje Agricole din Gomel, TSW. A. Shenka Andrew spune:
„Am deschis o firmă mixtă în Harbin. Noi trimitem din ţară kituri, care sunt preluate de companie, asamblate şi vândute în China, cumpărătorii fiind agricultori chinezi."
Compania mixtă a fost înfiinţată în 2009. Produsul vedetă al acesteia, maşina de recoltat porumb nr. 4, este extrem de căutată în zonele agricole din China, volumul vânzărilor crescând de la 3,9 milioane dolari americani în 2009, la 13 milioane USD în prezent.
Shenka Andrew spune că succesul firmei se datorează faptului că:
„Am colaborat foarte bine, fără nici un fel de obstacole în ultimii ani, şi am fost sprijiniţi permanent de primăria Harbin. Partenerii chinezi ne-au acordat foarte mult sprjin, colaborarea este una mulţumitoare."
China şi ţările est-europene au păstrat în ultimii ani, relaţii politice bune, realizând o comunicare eficientă şi schimburi la cel mai înalt nivel. Ca entitate economică mare, China a menţinut o rată relativ rapidă de creştere în contextul încetinirii dezvoltării economice modiale, condiţii care au atras ţările est-europene, inclusiv Belarusul, pentru investiţii. Andrew mai spune că:
„China e o piaţă mare. Aici sunt ferme uriaşe cu suprafeţe întinse, iar foarte mulţi producători chinezi sunt interesaţi de utilajele noastre agricole. E o mare şansă pentru noi."