Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Măsuri drastice pentru reducerea emisiile auto poluante
2013-02-05 16:37:17 cri-1

Departamentul pentru Protecţia Mediului din Beijing a anunţat, zilele trecute, aplicarea, din 1 februarie, a Standardului V privind eşapamentele auto. Potrivit normativelor, noul standard cuprinde cele mai exigente criterii elaborate până în prezent în China, pentru emisiile poluante auto. Aplicarea noului standard e parte din setul de măsuri luate de autorităţi în vederea soluţionării poluării mediului şi reducerii concentraţiei de particule PM2,5.

În această lună, în Beijing, s-au înregistrat câteva zile la rând episoade de poluare atmosferică gravă accentuată de persistenţa unei ceţe dense şi sufocante. Una din principalele cauze o constituie prezenţa particulelor PM2,5, formate prin emisiile auto şi din aglomerarea în atmosferă a altor substanţe poluante. Pentru prevenirea poluării aerului şi soluţionarea situaţiei, Departamentul municipal Beijing pentru Protecţia Mediului a anunţat în 23 ianuarie, planul de aplicare a noilor criterii pentru eşapamente auto. Standardul V din Beijing este echivalentul celui 5 european, criteriile fiind aliniate la normele emisiilor auto aplicate la ora actuală, în Uniunea Europeană.

Li Kunsheng, şeful Oficiului de acreditare a eşapamentelor auto din cadrul Departamentului pentru Protecţia Mediului din Beijing, a informat că până în 2015, în capitala ţării, numărul autovehiculelor înmatriculate va ajunge la şase milioane, iar aplicarea noului standard pentru eşapamentele auto va ajuta la menţinerea calităţii aerului ţinând cont de numărul mare al autovehicule.

„În prezent, Beijingul se confruntă cu o poluare atmosferică gravă, mai ales cu ceaţă poluantă persistentă. Principalele substanţe poluante rezultate din eşapamentele auto, oxidul nitric şi alte hidrocarburi, reprezintă peste jumătate din substanţele poluante găsite în aer. Putem spune că eşapamentele auto constituie cea mai mare sursă de substanţe poluante, de aceea trebuie aplicate criterii şi mai exigente pentru reducerea volumului total al substanţelor poluante şi vorbim de peste 5,2 milioane de autovehicule cât are metropola înregistrate. "

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China