În Beijing există o stradă cunoscută de oameni din toată lumea, care se numeşte Ya Bao Lu. De-a lungul acesteia, se află peste zece magazine cu multe etaje, toate acoperite de baniere în limba rusă. Aproape toţi străinii care au vizitat capitala Chinei, ştiu că în Ya Bao Lu este cea mai mare piaţă pentru comerţ chino-rus şi unul dintre cele mai mari centre comerciale, în care îmbrăcămintea fabricată în China se tranzacţionează. Un om de afaceri din Afghanistan, Mira Muhammad Tarakai, a venit aici acum 20 de ani, din cauza războiului. Acum, el se ocupă de afaceri internaţionale, cu un câştig anual de peste un milion de yuani.

Strada Ya Bao Lu are o lungime de doar trei sute de metri. Este situată în cartierul ambasadelor şi cea mai prosperă zonă comercială din Beijing. Este aglomeraţie, aici, aproape tot timpul. La început, oamenii de afaceri din Rusia şi Europa de Est au venit să cumpere mărfuri mărunte. Odată cu dezvoltarea economică, mulţi oameni de afaceri din ţările din Asia Centrală frecventează şi ei această stradă comercială. Tarakai este unul dintre ei. El spune că a venit în China, pentru că nu a avut altă opţiune:

„Nu eram un bussinessman. Eram profesor la Universitatea din Kabul. Am venit în China, în anul 1992, pentru prima dată în viaţa mea. Războiul nu s-a încheia încă şi nici o ţară nu elibera viză unui cetăţean afghan, cu excepţia Chinei. De aceea am venit în China. Acesta a fost cel mai mare beneficiu oferit nouă de guvernul şi prietenii chinezi. Sunt foarte recunoscător pentru asta. De atunci am început să fac afaceri aici".

Tarakai şi-a pierdut locul de muncă de la Universitatea din Kabul, atunci când fiul lui era mai mic de cinci ani. Pentru a întreţine o familie cu trei persoane şi pentru a-i oferi condiţii de trai copilului, Tarakai a încercat să caute căi prin care să scape de situaţia în care era. După ce a fost refuzat de mai multe consulate, ambasada Chinei i-a eliberat viza de intrare. Despre primele zile în China, Tarakai are amintiri emoţionante.

„Totul era necunoscut pentru noi când am ajuns aici. Nici nu vorbeam chinezeşte. Însă ne simţeam în siguranţă. Vedeam şosele şi multe maşini bune. Nu auzeam focuri de armă. Nu ne temeam de hoţi".