În programul naţional demografic se arată că, în perioada anilor 2005 - 2010, nivelul natalităţii din China s-a menţinut stabil. Rata femeilor aflate în perioada de fertilitate şi care au născut a rămas sub 1,8%, iar sporul natural al populaţiei a fost de sub 6 la mie. Populaţia totală a Chinei, înregistrată la sfârşitul anului 2010, a fost de 1,34 miliarde de persoane.
Zhang Yi a declarat că, rezolvarea în bune condiţii a problemelor muncitorilor-ţărani, este problema cheie în procesul ridicării nivelului urbanizării în China.
„Ţăranii care au plecat din mediul rural să lucreze la oraş şi care au venituri mici, discriminarea acestor persoane de către locuitorii din mediul urban, au produs influenţe negative asupra stabilităţii sociale din China."
Datorită mentalităţii tradiţionale de a avea, mai bine, un băiat decât o fată, s-a creat un dezechilibru în proporţia naşterii pe sex, timp îndelungat. Potrivit rezultatelor celui de-al 6-lea recensământ demografic naţional, publicate în anul 2011, de Direcţia de Stat pentru Statistică din China, proporţia între prunci de sex masculin şi cel feminin a fost 118 la 100 în favoarea genului masculin. Acest dezechilibru este considerat un efect negativ grav la adresa dezvoltării sociale. Tocmai de aceea, în programul naţional se subliniază că, guvernul chinez va acţiona împotriva întreruperii sarcinilor, după identificarea genului fătului, excepţie făcând cazurile medicale, pentru ca structura populaţiei pe sex să fie îmbunătăţită până în anul 2015. Atunci, proporţia pruncilor pe sex va fi 115 la 100, în favoarea genului masculin. Zhang Yi a spus.
„ Dacă sistemul în acest domeniu şi mentalitatea învechită a oamenilor în acest sens, au rămas neschimbate, mai există multe dificultăţi şi multe de făcut, până la realizarea ţelului propus, cel de 115 la 100".