A fost odată un cioban care păştea o turmă de oi pe o păşune de la poalele unui munte. Nu după mult timp, a venit şi un văcar ca să-şi pască vaca pe aceeaşi păşune.

Pe când stătea la taifas cu ciobanul, văcarul pocnea din când în când din biciul pe care-l ţinea în mână. Atunci, ciobanul îl întrebă:

- De ce ai venit cu biciul, nu cumva loveşti cu el în vacă?

- Păi cum? Zise văcarul, uneori, când vacii îi vine toanele, dacă nu-i dai o lecţie, nu se cuminţeşte.

- De ce adopţi o metodă aşa de violentă faţă de ea, se cade s-o tratezi cu puţină omenie, mai zise ciobanul.

- Atunci, replică văcarul, arătând puşca de lângă cioban, de ce ai puşca asupra ta? Nu e oare un act brutal când foloseşti arma de foc?

Ciobanul începu să vorbească în doi peri:

- Iau cu mine puşca doar de văzul lumii, cu gândul să-i sperii pe cei care încearcă să fure oi. De fapt eu personal nu am folosit niciodată aşa ceva.

Auzind vorbele ciobanului, văcarul nu se putu stăpâni să nu schiţeze un zâmbet dispreţuitor, şi nu mai spuse nimic.

Deodată, se auzi un urlet îngrozitor. Văcarul văzu pe coama muntelui un tigru gonind înspre ei şi-l averiză pe cioban:

- Fii aten, vine un tigru.

Speriat de moarte, ciobanul fugi mâncând pământul, şi ajunse la un copac în care se căţără cu chiu cu vai, până sus.

Văcarul, rămânând unde era, luă puşca ciobanului în mână şi ochi tigrul.

- Nu, nu trage în el! Strigă ciobanul de sus, dacă scoţi fiara din sărite, va fi vai de noi.

Văcarul, fără să ţină seamă de el, deschise focul şi tigrul căzu mort.

Atunci, ciobanul coborâ din copac, smulse puşca din mâna văcarului, o renâncărcă şi îndreptând-o spre văcar, zise aspru:

- Adu repede vaca ta ca să care tigrul mort la mine acasă!

Văcarul vru să spună ceva, dar fu întrerupt de cioban:

- Gura! De nu, te omor!