Cum vedeţi evoluţia Chinei de azi?

Toată lumea este într-o admiraţie fără limite în faţa energiilor care s-au dezvoltat, care au izbucnit din sânul acestui mare popor. Mă bucur că sunt pentru a doua oară în China, am fost la un festival de poezie cu un an în urmă la Chengdu, deci la Beijing a fost a doua mea participare la un târg de carte de astă dată, dar tot cu o participare la un act de cultură şi mă bucur că văd la faţa locului ce înseamnă această trezire a unui uriaş. Am o anumită vârstă şi am cunoscut din ce se scria în presă şi din relatările altora altă Chină posomorâtă, altă Chină care lupta şi cu foametea şi cu tot felul de prejudecăţi ideologice care ne-au deservit şi pe noi cu un anumit dogmatism ideologic care a făcut atâta lumea să sufere. Eu mă bucur că această mare civilizaţie, această mare cultură a ieşit la lumina zilei şi actualmente este spectacolul mondial cel mai evident, nu numai prin ceea ce construieşte, dar prin expansiunea şi prin uşurinţa şi promptitudinea cu care s-a adaptat la viaţa modernă şi a chiar depăşit inventivitatea altor popoare cu o mai lungă tradiţie în tehnologia modernă, în tehnologiile moderne, în stilul de viaţă modern. Mi-aş dori şi cred că aşa se va întâmpla, mi-aş dori China să păstreze o bună proporţie între viaţa modernă şi viaţa tradiţională şi cred că va reuşi să facă acest lucru. Spun asta pentru că, la un moment dat, am văzut şi clişeele occidentale ale unei vieţi plate care se răspândesc şi în China. Aş dori ca tradiţiile să fie mai importante decât modul superficial occidental de viaţă în China.

Şi o ultimă întrebare, care sunt reperele importante pentru dvs. din poezia şi literatura chineză, din cultura chineză?

Cei doi poeţi pe care i-am pomenit înainte aveau o libertate de exprimare şi o inventivitate extraordinare. Cam pe vremea când a fost şi Alceu în Grecia, începeau să scrie. Dar chiar mai vechi, mă refer la Du Fu şi la Li Taibai. Scriau poezie care era de o simplitate şi în acelaşi timp de o mare complexitate. Este ceea ce mă fascineză la această poezie pe care după cum vă spuneam îmi propun să o aprofundez mai bine. Dacă vă uitaţi cu atenţie, poeţii n-au avut ţară, poeţii vechi, şi de obicei poezia n-are o ţară, poezia are o spiritualitate comună a omului. Este interesant modul cum în fiecare ţară poeţii atacă indicibilul, ceva care nu există, încă nu s-a spus în cuvinte, dar ceva care face parte din fiinţa omului. Poeţii chinezi, pe lângă faptul că erau ceremonioşi, uneori poeţi de curte ş.a.m.d., făcea parte din obligaţiile lor ca funcţionari de stat, erau totuşi liberi în interior, aveau o libertate spirituală extraordinară, iar acest lucru ţi-l dă îndrăzneala de-a gândi prin forme poetice, de-a gândi cu o anumită intuiţie de tip poetic autentică.

Putem încheia acest dialog prin a ne recita un poem?

Da, exact şi tocmai v-am spus că am fost la Chengdu şi am fost în Casa-muzeu dedicată poetului Du Fu şi un anumit paradox mi-a atras atenţia. Faptul că ea a fost construită, dar bietul poet n-a reuşit să locuiască nicio zi în casa lui, deşi toată viaţa şi-a dorit să aibă o casă după ce prima lui casă, o colibă, o biată colibă, arsese, fusese nimicită de flăcări şi el a luat calea exilului. În fond am văzut în figura acestui poet, un fel de figură generică a oropsitului, a poetului oropsit care trebuie să ia drumul exilului, dar se întoarce şi are o mare generozitate gândindu-se la toţi poeţii lumii. Dar să nu-mi explic poemul, ci vă las să-l ascultaţi. Deci, Saltul poetului Du Fu:

Să-i adune laolată într-o mare casă

pe toţi învăţaţii lumii

despre care se ştie

că sunt săraci şi n-au casă.

Visa cu ochii deschişi poetul Du Fu

după ce vântul îi smulsese

acoperişul de paie de pe colibă

iar ploile şi foamea şi frigul

şi drumurile cele lungi ale exilului

îi tociseră luminoasa fiinţă

care se tot micşora înlăuntrul lui.

Nu ştia că dorinţele pot deveni perfide

când rareori destinul le-mplineşte

deşi a plecat dincolo răpus

de o mizerabilă indigestie

după singura masă copioasă

dată tocmai în onoarea repatrierii sale.

Flămând şi eu, învăţ de la el

cât de important este să nu te saturi

mă aştepta să mi-o spună

cu surâsul lui de lacom ascet.

Statuia lui ne face cu ochiul

când îi vizităm somptuoasa casă

unde el niciodată n-a locuit

strânge la piept cilindrul de bambus al unei cărţi

e zvelt ca un clovn metafizic

şi face un salt dincolo de neant.

Asta am scris-o în septembrie 2017 la Chengdu.

Vă mulţumim mult pentru gândurile şi emoţiile transmise şi vă aşteptăm în China.

Da cum să nu, păstraţi-mi un loc acolo, că vreau să vin mai cu seamă să văd şi sudul. Mulţumesc foarte mult!

Nina F. Gherman

Radio China Internațional – redacția română

Beijing, octombrie 2019