Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Cercetători chinezi la Măgurele (I)
2019-08-16 15:06:43 cri-1

Cum este colaborarea cu specialiştii români şi cu cei străini?

Este multă armonie la ELI-NP. Aici lucrează mulți specialiști din diferite țări. Ne respectăm reciproc obiceiurile și tradițiile. De aceea, este în general o atmosferă relaxată pentru studiu și cercetări. În munca mea, colaborez relativ strâns cu colegii români. Ne respectăm reciproc, iar dacă avem opinii diferite, putem să le emitem fără nicio rezervă. Când am nevoie de ceva în viața personală, colegii români mă ajută cu tot sufletul. De aceea, mă bucur foarte mult să fiu alături de ei.

Cum vedeţi această experienţă la Laserul de la Măgurele, cel mai mare din lume, în cariera dvs.?

Avem o viață frumoasă la Măgurele. Am venit în România să muncim, iar înainte nu prea ştiam multe lucruri despre această țară. La început, ne-a fost cam greu. Mă refer în principal la limbă. A trebuit să mergem la autoritățile locale pentru formalități, dar angajații de acolo nu prea vorbeau limba engleză, aşa că am avut nevoie de traducător. Dar de fiecare dată, locuitorii oraşului ne-au dat o mână de ajutor. Românii sunt foarte prietenoși. În timpul sarcinii şi imediat după ce s-a născut fiica mea, ei mi-au arătat amabilitatea și prietenia lor şi am fost foarte impresionată. Am observat că românii sunt gentelmeni, le respectă foarte mult pe femei şi toată societatea are o grijă deosebită față de copii. Să vă dau un exemplu. Atunci când mergem împreună cu bebelușul la supermarket, oamenii ne lasă să plătim peste rând, ca să nu așteptăm prea mult. Chiar dacă ajungem la casă numai cu un minut sau două mai repede, amabilitatea și prietenia românilor îmi încălzeşte inima, mai ales că suntem plecaţi atât de departe de acasă. Desigur, noi am încercat cu toate eforturile să ne integrăm vieţii din România. Chiar am obținut permisul de conducere și ne-am cumpărat o maşină. Am început să învăț limba română. Când ne plimbăm cu bebelușul în parc, încerc să stau de vorbă cu oamenii în limba română. Ne-am împrietenit cu mulți români. România are o climă bună și un mediu înconjurător frumos. Românii sunt prietenoși. Ne place viața în România.

Puteți să ne spuneți câteva cuvinte în limba română?

Bună dimineața! 早上好!Mă numesc Guangling Chen. Românii sunt prietenii mei.

Yi Xu, soţul lui Guangling Chen, cercetător și el la Măgurele, spune că s-a integrat foarte bine acolo și că România este o țară ideală pentru a trăi.

1  2  3  4  5  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China