Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Oraşul Huangshan, azi şi dincolo de vremuri
2018-12-19 16:15:44 cri-1

Graţie invitaţiei Grupului Editurii Anhui şi autorităţilor acestei provincii, am călătorit de curând pe aceste meleaguri, situate pe cursul superior al Fluviului Galben. Provincia Anhui a fost constituită în anul 1667, în perioada Dinastiei Qing, fiind în prezent una dintre cele mai dinamice zone economice ale Chinei. Denumirea Anhui/安徽 își are rădăcina în abrevierea numelor orașelor Anqing și Huizhou (actualul Huangshan), în trecut provincia fiind cunoscută și sub numele de Wan, atribuit după Statul Wan și Muntele Wan. Are o suprafaţă de 139.600 kilometri pătraţi, este împărțită în 16 municipii și 62 județe, cu o populație de aproape 70 de milioane de oameni. Aceştia asigură un Produs Intern Brut (PIB) de 2,2 trilioane yuani (aproximativ 328,35 miliarde USD), valoare cu mult peste nivelul înregistrat în țările din Europa de Est. Ambiţiile autorităţilor pentru 2020 țintesc o creștere a PIB până la 3,6 trilioane yuani, cu o valoare a veniturilor din impozite de 600 bilioane yuani, pentru ca media veniturilor pe cap de locuitor să ajungă la 2.870 yuani (aproximativ 430 USD). Datorită poziției sale geografice, Anhui este un centru de legătură între Est și Vest, fapt care a dus la o dezvoltare impresionantă a rețelelor naționale de transport în zonă. De asemenea, provincia Anhui dispune de cinci aeroporturi civile și nouă orașe port din care șapte de nivel A.

1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China