Bună ziua domnule Radu Jude, vă mulţumim pentru prezenţa în programele Radio China Internaţional, cu atât mai mult cu cât în imediata perioadă veţi fi prezent la Beijing în cadrul Festivalului Internaţional de Film care acordă premiul "Tiantan". Ce însemană pentru dumneavoastră acest eveniment?

Păi, nu ştiu ce înseamnă pentru că încă nu am fost la Beijing. Este deocamdată o foarte mare curiozitate şi un interes pentru cultura şi civilizaţia, şi societatea chineză, pe deoparte, şi pentru cinematografia chineză, pe de altă parte. Este adevărat că mă interesează cinematografia chineză din afara sistemului oficial care pare să fie reprezentată la festivalul de la Beijing, mai degrabă. Adică sunt o serie de cineaşti precum Jia Zhangke sau Wang Bing care îmi plac foarte mult şi mă interesează foarte tare, şi alţi câţiva.

Anul trecut, v-aţi numărat printre premiaţi, aţi primit premiul „Tiantan" pentru Cea mai bună imagine, pentru filmul „Aferim!", anterior ...

Marius Panduru a primit premiul, pentru că el este operatorul filmului.

... anterior filmul fiind recompensat cu Ursul de Argint la Berlin. Un film care în China este deja cunoscut, numele dumneavoastră este deja cunoscut în lumea celei de-a şaptea arte.

Aş vrea să vorbim despre cinematografia românească, cu atât mai mult cu cât şi anul acesta, la ediţia 2017, România este în finală cu filmul „Două lozuri" semnat de Paul Negoescu, un film care prezintă, în tonul ultimilor ani, bucăţi din realitatea românească. Cum funcţionează cinematografia românească din această perspectivă a realităţilor care pare să prezinte o Românie haide să spunem cenuşie-gri.

Bun, nu cred că toate filmele prezită o Românie cenuşie şi gri, asta unu la mână. Doi, există o tendinţă firească a celor care fac film şi nu numai film, este valabil şi în teatru şi în literatură, de a se ocupa de nişte aspecte ale realităţii care sunt problematice, pentru că despre lucrurile perfecte este mai greu de vorbit sau de spus ceva cu sens. Şi atunci cred că este normal, mai ales că multe din aspectele realităţii social-politice româneşti fiind unele cenuşii aşa cum spuneţi este absolut normal ca şi filmele să reflecte tipul ăsta de realitate în care trăim o mare parte din noi în România de astăzi.