Prim-ministru R.P. Chineze, Li Keqiang, a început miercuri un turneu de vizite oficiale în Asia şi Europa, pe agendă fiind înscrise participări la reuniunile Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, China-Europa Centrală şi de Est, dar şi reuniunea la nivel de premieri China-Rusia. Astfel, în perioada 2-9 noiembrie, Li se va afla în Kârgâzstan, Kazahstan, Letonia şi Rusia. (Surse: Xinhua, China Daily, Radio China Internaţional)
Aşa cum am arătat, Li Keqiang va participa la cea de-a 15-a reuniune a Consiliului la nivel de premieri al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) şi la cea de-a treia întâlnire periodică a premierilor chinez şi kazah programate la Astana. De asemenea, va participa la cea de-a 5-a întâlnire a liderilor China-ECE programată la Riga, dar şi la cea de-a 21-a întâlnire la nivel de premier China-Rusia, care va avea loc la Sankt Petersburg.
În cadrul celei de-a 15-a reuniuni a Consiliului Organizaţiei de Cooperare Shanghai (OCS) vor fi anunţate 38 de "măsuri pragmatice" care vor stimula cooperarea în domeniul transporturilor şi infrastructurii, acordurile fiind considerate un punct culminant al turneului de vizite oficiale.
Chen Fengying, cercetator la Institutul chinez pentru Relaţiile Internaţionale Contemporane, apreciază că măsurile vor contribui la promovarea colaborării în cadrul SCO şi să consolideze cooperarea economică şi de securitate a Chinei, într-o regiune-cheie pentru dezvoltarea strategiei „O centură, un drum".
Construită iniţial în jurul problemelor de securitate, OCS oferă condiţii de cooperare a Chinei cu Rusia şi cei cinci vecini din Asia Centrală în multiple domenii, dar cu un accent pus pe lupta împotriva terorismului, mai ales după ce Ambasada Chinei din Kârgâzstan a fost atacată, în luna august.
Un interes special pentru România va fi reprezentat de cea de a 5-a Reuniune a şefilor de guvern din China şi ţările Europei Centrale şi de Est, programată în 5 şi 6 noiembrie la Riga (Letonia). În cadrul evenimentului, premierul chinez va participa la semnarea unor acorduri de cooperare strategică cu reprezentanţii Letoniei, documente care se aşteaptă să stimuleze parteneriatele în domeniul comerţului, educaţiei şi schimburilor interumane.
Vicepreşedintele Institutului de Studii Internaţionale din China, Ruan Zongze, susţine că Europa Centrală şi de Est este o regiune importantă în apropierea China-UE prin intermediul iniţiativei „O centură, un drum", reprezentând o parte esenţială a relaţiilor China-Europa. Pentru China, principalele zone de interes în cadrul cooperărilor sunt reprezentate de energie, conectivitate şi dezvoltarea infrastructurii.
Nu în ulltimul rând, Li Keqiang va ajunge la St. Petersburg unde este programată cea de-a 21-a reuniune ordinară la nivel de premier China-Rusia, liderul chinez urmând să aibă întrevederi cu premierului Dmitri Medvedev. Cu această ocazie, vor fi semnate noi acorduri de cooperare în domeniile strategice: energia, căile ferate de mare viteză şi aviaţia civilă.