Aşi ascultat cântece tradiţionale chinezeşti?

Am cântat cu oameni din Asia. Am un proiect intercultural, unde am cântat aşa. Am cântat cu oameni din Coreea, am cântat cu chinezi, am cântat cu japonezi, am cântat cu iranieni, am cântat cu pakistanezi, am cântat cu sirieni, am cântat cu irlandezi, am cântat cu englezi, am cântat cu slovaci, am cântat cu unguri, am cântat cu ţigani. Şi ştii ce am constatat? Că muzica e la fel. Este o singură hore pe lume. Şi horea asta nu ştiu unde are rădăcina. Şi horea asta are pui. Şi puii au zburat în toate direcţiile lumii şi şi-o făcut cuib acolo şi-o născut alţi pui şi toţi puii ăştia, câteodată, se adună şi n-au cum cânta decât asemănător. Aşa-i şi cu horile astea. Când cântă un iranian cu mine, nu ştii care-i iranianul şi care-i Leşe. Pentru că horile acestea au circulat. Oamenii le-au purtat dintr-un loc într-altul. Noi nu trebuie să vorbim despre un trecut îndepărtat. Degeaba mă întrebaţi pe mine cum au cântat dacii, că eu n-am trăit cu ei. Eu trebuie să mă raportez la un trecut apropiat. Trebuie să fie palpabil trecutul. Eu trebuie să trăiesc clipa, prezentul şi să văd spre viitor. Cu o singură condiţie. Trebuie să mă preia cineva. Că dacă nu te preia cineva, înseamnă că n-ai de spus nimic. Eu trebuie să mă uit peste umăr, şi în stânga şi în dreapta, să văd dacă mă preia cineva. Nu vorbim despre trecut. Exagerăm vorbind despre trecut. Noi trebuie să trăim prezentul. Eu trăiesc prezentul, sunt la Beijing, prezint DVD-urile, spun povestea lor şi mă duc acasă. Eu sunt un biet om pe lume. Proiectul acesta, La porţile ceriului, la el lucrez de 40 de ani, pentru că lumea aceasta a trebuit văzută. Şi după ce am văzut lumea aceasta, şi eu sunt născut în lumea aceasta, o trebuit să mă duc din nou la ei să zic, no, v-am văzut. Adică o trebuit să citesc oamenii, o trebuit să mă citească. Şi dacă ei m-o citit pe mine şi eu i-am citit pe ei, atunci ei s-au arătat, că un om nu se arată dintr-o simplă vedere la ochi. Trebuie să bei cu ei, trebuie să stai cu ei, trebuie să-ţi mănânci nopţile cu ei, adică, cu alte cuvinte, să suferi, să ai o suferinţă a timpului. Când mă întreabă cineva, măi Grigore, ce zici tu de lumea asta, cum îi? Lumea asta-i cum o vezi, la nimeni să nu te-ncrezi. Şi mai pot spune încă ceva. Eu acum ştiu cine sunt. Îl întreabă Moise pe Dumnezeu. Tu cine eşti? Şi Dumnezeu zice. Eu Sunt Cel ce Sunt. Dar tu, Grigore, cine eşti? Ştii cine eşti? Ştiu cine sunt, pentru că prea mult am suferit ca să nu ştiu cine sunt.

Dacă ar fi să alegeţi o hore care să vă definească, cum ar suna ea?

Horea? Reprezentativă pentru români este doina, cum o numesc cei din Oltenia, horea lungă cum o numeşte Bartok şi horea în grumaz, horea dâncată, horea moroşenească, horea lăpuşenească, cum o numesc cei din Maramureş, din Oaş. Asta-i horea. Este o hore de jele. Ascultă zâcala şi apoi oi da şi cu glasul. (...) Morţii tăi de lume-amară/ Cum te-oi lăsa dintr-o seară/ Şi m-oi da codrului iară/ Da mândruţă de lăpuşan/ Nu-mi trimite atâta-alean/ Că ti da la sărăcie/ Şi mi fi mândruţă mie/ Clopu meu cel clepenit/ Şi de ploaie şi de vânt/ Şi de câte-s pe pământ.

Lumea mea, lume legată/Cu lanţuri şi cu lăcată/Nu mi bine niciodată/ De mi-i bine într-una zi/Trei şi patru rău îmi mi/Avut-am bine în viaţă/ Când am fost la mama-n braţă/ Dar de când am crescut mare/Numai dor şi supărare. Atunci, când n-om mai avea dor, or muri şi horile. Dar o hore de asta, îi cât o ţară. Atâta-i o hore de asta. Şi dacă, aici, sunt 33 de episoade, episoadele astea îs cât o lume. Aşa că, Doamne ajută cui sărută/ Şi sporeşte cui iubeşte.

Aşa să fie! Doamne ajută! Mulţumim din suflet!

Nina F. Gherman

Radio China Internaţional – secţia română

25 august 2016