Această minunată zi la RCI a continuat cu un simpozion la care au fost invitaţi reprezentanţii celor mai bune cluburi RCI din lume, printre care aveam onoarea să mă număr. Conducerea postului era de asemenea prezenta. S-au rostit alocuţiuni atât de către conducere cât şi de către preşedinţii cluburilor. Nu vreau să fiu subiectiv, dar cea mai frumoasă şi în acelaşi timp impresionantă prezentare a fost a clubului nostru pentru că redacţia în limba română a avut grijă să realizeze un ppt care a ţinut toată audienţa cu sufletul la gura, de la început până la sfârşit. Am fost de altfel singurii cu o astfel de prezentare şi doresc să mulţumesc încă odata redacţiei în limba română pentru tot ce a făcut pentru noi şi să-i asigur că şi noi vom încerca să facem şi mai mult pentru promovarea RCI şi a Chinei în România.
Astfel, a venit şi ziua despărţirii de China când am fost condus la aeroport de gingaşă Liliana pentru a mă întoarce în patrie. M-am despărţit cu lacrimi în ochi ca şi în anul 2008 de ţara pe care o apreciez cel mai mult din lume, la fel de mult ca pe România.
Cu speranţă că o să-i mai revăd vreodată sau să-i reîntâlnesc pe membrii redacţiei române a RCI, spun "LA REVEDERE CHINA!"
Stimaţi ascultători, aţi urmărit un material despre călătoria în China a lui Gheorghe Vicenţiu, preşedintele Clubului ascultătorilor Radio China Internaţional în limba română din lume. Realizatorul şi prezentatorul, Xiao Zhigang, vă mulţumeşte pentru atenţie! Pe săptămâna viitoare!