Am avut ocazia să ne vedem înainte de spectacol, în afara templului muzicii, acolo unde laşi impresia unui copil răsfăţat, rebel, care pe scenă devine un om extrem de serios, extrem de puternic, care reuşeşte să ţină în mână o orchestră atât de importantă şi cu generaţii diferite, Orchestra Naţională Radio având generaţii care acoperă o plajă de 30 – 40 de ani. Cum este să dirijezi o astfel de orchestră care include şi tineri muzicieni dar şi muzicieni cu zeci de ani de experienţă?

Chiar şi mai tineri de 30 de ani. Sunt oameni care au douăzeci şi ceva de ani, proaspeţi absolvenţi de conservator, ba unii, dacă nu mă însel îşi termină acum studiile postuniversitare, în orice caz sunt oameni foarte tineri. Da, este un ecart de generaţii destul de mare, de vreo 40 de ani, în medie, între cei maturizaţi în orchestră şi cei noi care ocupă acum locurile la pupitre. Este o orchestră în curs de transformare, o orchestră foarte dinamică şi sincer să spun eu nu îmi pun niciodată problema abordării din punctul de vedere al generaţiilor, ci din punctul de vedere al cunoaşterii muzicii. Câtă vreme tot ceea ce te preocupă este o abordare foarte serioasă a partiturii şi în acelaşi timp şi nivelul de modestie generală a celor care se află pe scenă faţă de muzica pe care trebuie să o reprezinte, asta, întotdeauna, asigură cel puţin de succes remarcabil dacă nu unul triumfal.

Cum este, la vârsta ta, să fii principalul dirijor al Orchestrei Naţionale Radio, având practic tricoul României permanent pe tine, oriunde mergi?

Este, în primul rând, o mare onoare. Este ceva extraordinar din punctul acesta de vedere. Este copleşitor dacă stau bine să mă gândesc. Cel mai bine ar fi nici să nu mă gândesc pentru că ar putea să mă afecteze. În orice caz, este o onoare foarte mare. Apoi, este o responsabilitate pentru că activitatea pe care o vede publicul, cea de pe podium, la concerte, este doar vârful iceberg-ului. Sunt o mulţime de dedesupturi care trebuie să fie rezolvate zi de zi, plecând de la programare, la un anumit demers de ordonare stilistică a pieselor pe care le abordează orchestra pe parcursul nu a unei stagiuni ci a mai multor stagiuni, trebuind gândit cumva strategic în ce direcţie vrem să mergem cu orchestra şi cu publicul care frecventează sala de concert. Bineînţeles, ne preocupăm foarte mult şi de păstrarea şi ridicarea standardului de excelenţă. Cel de performanţă, după părerea mea, a fost atins de Orchestra Naţională Radio, dar vorbim acum de păstrarea unui anumit standard de excelenţă şi chiar de îmbunătăţire a acestuia, lucru care, evident, nu se termină niciodată.