Principalul punct pe agenda vizitei în China l-a constituit participarea la cel de-al patrulea Forum la nivel înalt al partidelor politice din China şi Europa, unde PSD are tradiţie în participare. A fost un eveniment în premieră pentru România, având în vedere că, în acest an, au fost invitate şi au participat toate partidele prezente în Parlamentul de la Bucureşti. În mesajul dumneavoastră, transmis în cadrul lucrărilor, aţi vorbit despre dificultăţile economice pe care lumea le parcurge, despre nevoia de cooperare, dar şi despre momentele importante din istoria comună China - România. După experienţa acestui Forum, care consideraţi că sunt punctele cheie ale unei cooperări eficiente la nivel politic?
Da, într-adevăr, delegaţia României a fost extrem de important reprezentată, a fost şi domnul vice-preşedinte al Partidului Naţional Liberal, fostul ministru care are şi el o prietenie de ani de zile cu China, domnul Ovidiu Silaghi, a fost domnul vice-preşedinte al UDRM, domnul Laslo Borbely, care şi el, în calitatea lui de ministru a avut nenumărate discuţii, la toate nivelurile, cu China, şi a fost şi domnul primar Onţanu, primarul Sectorului 2, unul dintre cele mai mari sectoare ale capitalei, au fost prezenţi la această vizită. Ne-am bucurat foarte mult pentru că am fost invitaţi la o bilaterală a tuturor partidelor româneşti prezente aici, nu era trecută în program. Asta ne-a încântat extrem de mult şi ne-a arătat că relaţia China – România este într-adevăr o relaţie privilegiată. Discuţiile la Forum, aşa cum este şi pusă întrebarea dumneavoastră, au fost centrate în special pe o întărire a relaţiilor economice dintre Uniunea Europeană şi China. Uniunea Europeană, ţările din spaţiul european, trec prin, încă sunt sub auspiciul unei crize extrem de profunde financiare, dar care a avut puternice repercursiuni şi în mediul protecţiei sociale şi al drepturilor, eu ştiu, cetăţenilor europeni. Mi s-a dat ocazia, şi m-am bucurat extrem de mult, că am putut să am un speech în deschiderea lucrărilor acestui forum şi în care, într-adevăr, am şi spus acest lucruri, şi ca o remarcă a ceea ce s-a dezbătut în cadrul Forumului, atât în cuvintele de deschidere, cât şi în atelierele care au făcut parte din acest forum, s-a ajuns la o concluzie că putem reuşi să trecem peste acest impas, în special, noi, Europa, doar împreună cu China şi printr-un parteneriat în termeni egali între China şi Uniunea Europeană. Beneficiile, bineînţeles, vor fi de ambele părţi. S-a văzut acum, cât am fost şi noi în China, chiar când am plecat de la Shanghai, urma să vină preşedintele Franţei, Francois Hollande, asta înseamnă iarăşi o întărire a relaţiilor dintre China şi Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, relaţiile dintre România şi China tot timpul au fost privilegiate, au recunoscut şi partenerii noştri chinezi, şi prezenţa noastră aici, şi prezenţa preşedintelui Partidului Social Democrat, dacă nu mă înşel a avut cel puţin patru vizite în China, întăresc această idee de bună colaborare. Am stabilit câteva chestiuni atât la nivel … pe care le putem aduce, având în vedere că noi suntem o delegaţie politică, şi nu suntem o reprezentare mai mult parlamentară, semnalele oficialilor chinezi vor fi aduse la cunoştinţă în ţară tuturor factorilor decidenţi, pe fiecare subiect în parte: economic, politic, cultural şi aşa mai departe.