Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Populară Chineză şi Republica Moldova. În aceste două decenii, între cele două ţări s-au dezvoltat relaţii de cooperare în toate domeniile. Pentru ca rezultatele acestui proces să fie cunoscute de tot mai mulţi prieteni moldoveni şi pentru consolidarea prieteniei dintre cele două popoare, Radio China Internaţional şi Ambasada Republicii Moldova la Beijing au organizat, în perioada 20 ianuarie – 20 martie, concursul „Cine ştie, câştigă!", cu o temă semnificativ intitulată - „De la Chişinău la Marele Zid".
Am avut, astfel, plăcerea, să descoperim mulţi prieteni vechi şi noi din Republica Moldova, printre participanţii la acest concurs. Juriul a ales, recent, în funcţie de răspunsurile corecte date, prin tragerea la sorţi, câştigătorul premiului special, cinci câştigători ai premiului I, zece câştigători ai premiului II şi 15 câştigători ai premiului III. Redacţia noastră îi felicită pe toţi câştigătorii şi în mod special pe doamna Boaghi Larisa Gheorghe, asistentă la un centru medical din Chişinău, care a câştigat premiul special şi pe care o aşteptăm în China. Felicitări încă o dată!
Iată lista câştigătorilor concursului "De la Chişinău la Marele Zid":
Premirul Special:
Boaghi Larisa Gheorghe
Premiul I:
Victor Lazăr
Rusu Elena
Mîinea Dumitru
Anişoara-Florentina Caciuc
Hanţig Bianca Amalia
Premiul II:
Lisman Adelina
Butnaru Ion Gheorghe
Rodica Blaja
Veaceslav Gafenco
Gheorghe Riciu
Botnarenco Serghei Andrei
Constantin Liviu Viorel
Botnaru Ecaterina Igor
Serghei Găină
Macarevici Ana