Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Colina Parfumată
2012-04-17 14:29:33 cri-1

 

De multe ori mi-am imaginat oraşul natal făcând paralele cu Beijingul. Imaginea pe care care o văd zilnic prin ferestrele biroului este similară cu dealurile care înconjoară Sibiul. Uneori este reconfortant să îmi alin dorul de casă cu imaginea dealurilor verzi aproape tot timpul anului. Aceste dealuri, aflate la maxim 20 de kilometri de centrul capitalei, sunt adevărate sanctuare ecologice, religioase, refugii de linişte în orele libere.

Colina Parfumată este unul dintre locurile preferate cu precădere în zilele toride de vară când, la Beijing, temperaturile ajung la peste 40 de grade Celsius, iar umiditatea din aer este greu de suportat. Şi atunci, Colina Parfumată devine o Meca a răcorii şi liniştii.

Cu o suprafaţă de peste 150 de hectare, dealul are o înălţime cu puţin peste 550 de metri, însă aici se găsesc două vârfuri pe care beijinghezii le aseamănă cu două beţigaşe parfumate care se aduc ofrandă în temple. De aici vine şi numele de Colina Parfumată, dar şi de la multitudinea de plante, 280 de mii de tipuri de flori şi arbori, din care 5.800 de copaci au vârste care depăşesc şi 1000 de ani.

1 2 3 4
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China