Cine doreşte să înveţe lecţia măririi şi decăderii unui imperiu, lecţie care poate fi translată în oricare dintre aspectele vieţii cotidiene, personale sau la nivel de comunităţi, trebuie să viziteze măcar odată Yuanmingyuan - Grădina strălucirii perfecte sau Grădina eternei primăveri - Grădina Imperială. Este locul din China, nu doar din Beijing, pe care de fiecare dată l-am părăsit întristat, deşi de fiecare dată revin pentru a învăţa o nouă lecţie despre viaţă, despre istorie, despre cât de puţin poate să însemne un uriaş atunci când istoria se întoarce împotrivă-i. Dacă un spaţiu de acest fel, un adevărat Rai pe Pământ a fost realmente ras de la temelie, atunci nimic, absolut nicio zbatere a omului nu este raţională dacă nu are în vedere şi dispariţia, distrugerea. Celor care cunosc, le propun sa-şi imagineze Louvrul şi grădinile lui impresionante puse la pământ, arate şi cred că nu este suficientă imaginea dezastrului lăsat în urmă de furia aliaţilor franco-britanici în 1860.

Povestea Grădinii imperiale începe în anul 1707, în anul 46 de domnie al împăratului Kangsi, şi a avut iniţial o suprafaţă de 350 de hectare, din care florile acopereau 160 de hectare. Situată în Nord-vestul Beijingului, grădina are două anexe, Grădina Changchun şi Grădina Qichun (Wanchun). Este cea mai mare dintre cele cinci din capitala imperială, Gradinile Jingyiyuan de pe Colina Parfumată, Jingmingyuan de pe Colina Yuquan, Qingyiyuan de pe Colina Longevităţii şi Changchunyuan, toate avand, la rândul lor, suprafeţe de zeci de hectare.