Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Agerpres - Suspendarea acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă - o măsură administrativă
2019-12-31 19:38:29 cri-1

Suspendarea acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) este o măsură administrativă care nu afectează funcţionalitatea unităţii spitaliceşti, precizează Ministerul Sănătăţii. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, acest demers nu afectează nici derularea contractului cu CNAS. "Măsura a fost activată ca urmare a necomunicării către ANMCS, în termenul legal de 24 de ore a evenimentului nefericit din 22 decembrie 2019, în care o pacienta a ars pe masa de operaţie. Procedura suspendării acreditării este activată în premieră, această posibilitate fiind introdusă în decembrie 2019, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al ANMCS". Ministerul Sănătăţii arată că, potrivit regulamentului, spitalul are obligaţia ca în cinci zile de la suspendare, managerul unităţii să prezinte un plan de măsuri pentru remedierea elementelor ce au dus la apariţia evenimentului advers.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China