România a atras, până la 1 noiembrie 2019, suma de 9,99 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, ceea ce reprezintă 32,34% din alocarea totală pentru perioada de programare 2014-2020, nu cu mult sub rata medie de absorbţie a banilor europeni la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 35%, conform Agerpres. Cu toate că fostul ministru al Fondurilor Europene Roxana Mînzatu spera la o absorbţie a fondurilor de 36-38% la sfârşit de an, în condiţiile în care rata ajunsese până la mijlocul lunii august la peste 31%, iată că ţara noastră nu va putea să ajungă la media UE nici în 2019. n ceea ce priveşte rata de contractare, aceasta se situa la 96%, la nivelul lunii octombrie, fiind aşteptate alte sume ce urmau să fie declarate în lunile noiembrie şi decembrie. Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, România va trebui să absoarbă anul viitor minimum 2,193 miliarde de euro pentru a evita riscul de dezangajare.
Textul integral AICI