Echipele de specialişti sanitar-veterinari fac zilnic controale pe durata sărbătorilor de iarnă, în special la comercializarea produselor alimentare, iar preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, anunţă că acestea vor continua până în 7 ianuarie. S-au verificat în trafic aproape 10.000 de maşini care transportau animale vii, s-au luat probe din produse obţinute din lapte de vacă sau capră şi s-au verificat condiţiile de depozitare şi comercializare a legumelor şi fructelor, fiind identificate probe neconforme, anunță News.ro. Preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a anunţat controale fără precedent în perioada sărbătorilor de iarnă, unele dintre acestea fiind realizate împreună cu poliţişti. "ANSVSA-ul a reuşit în această perioadă să facă un număr zic eu destul de mare de controale şi am început în primul rând acum două săptămâni cu verificările în trafic. Am primit sprijinul Ministerului de Interne şi am declanşat o operaţiune fără precedent împreună cu colegii de la Ministerul de Interne. Am făcut controale în trafic pentru limitarea circulaţiei animalelor şi în special a porcilor vii. Vreau să vă menţionez că aceste controale vor continua până în data de 7 ianuarie 2020", a declarat dr. Robert Chioveanu, citat de agrointel.ro.
Textul integral AICI