"Şedinţă solemnă a Parlamentului, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie" titrează News.Ro. Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, într-o şedinţă solemnă pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, fiind prima dată când parlamentarii comemorează evenimentele din decembrie 1989 la momentul începerii acestora la Timişoara. La şedinţă va participa şi preşedintele Klaus Iohannis care va ţine un discurs. Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului României începe la ora 12.00. Această şedinţă comemorativă are o semnificaţie simbolică, fiiind pentru prima dată când Parlamentul României comemorează Revoluţia din 1989 la data începerii acesteia la Timişoara şi nu la data evenimentelor care au urmat la Bucureşti. La eveniment va participa şi preşedintele Klaus Iohannis, care va susţine un discurs. Vor mai lua cuvântul preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.
Textul integral AICI