"Conducerea PNL validează lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare" aflăm din Agerpres. Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, joi, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare. Premierul desemnat Ludovic Orban ar urma ca după-amiază să depună aceste documente la Parlament, potrivit unor surse liberale. Marţi şi miercuri, Ludovic Orban a încheiat a doua rundă de negocieri cu PMP, ALDE, USR, UDMR şi Pro România pentru a obţine din partea acestor formaţiuni politice sprijinul pentru învestirea Guvernului, Orban declarându-se încrezător în şansele Executivului de a trece de Parlament. "Eu mă menţin încrezător. Continuăm discuţiile. Am încredere că, aşa cum au existat 238 de parlamentari care au înţeles necesitatea de a pune punct guvernării PSD, se vor găsi un număr suficient de parlamentari, minim 233, care să înţeleagă că este vital pentru România să aibă un guvern legitim", a spus Orban. În urma discuţiilor, liderii ALDE, UDMR, PMP şi USR au spus că există şanse de a susţine învestirea Guvernului, în schimb liderul Pro România a anunţat că parlamentarii formaţiunii nu vot vota Guvernul PNL.
Textul integral AICI