Codul Administrativ, proiect de act normativ controversat, a fost adoptat, ieri, prin ordonanţă de urgenţă de membrii cabinetului Dăncilă, transmite Bursa. Deşi Consiliul Economic şi Social a avizat negativ textul respectiv, deşi sindicatele din administraţie au declarat că vor declanşa ample proteste în cazul în care codul va fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, deşi opoziţia parlamentară şi preşedintele Klaus Iohannis au contestat vehement iniţiativa legislativă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, membrii Guvernului au decis să aprobe urgent noul act normativ, ce va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
Textul integral AICI