News.ro- Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi votată astăzi în Parlament. În jurul Palatului Parlamentului sunt anunţate mai multe proteste
Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează miercuri moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernul Dăncilă, transmite News.ro. Votul va fi secret, exprimat cu bile, însă şansele opoziţiei de a trece moţiunea sunt minime, în condiţiile în care sunt necesare minimum 233 de voturi favorabile, iar cele trei partide au doar 155 de parlamentari. Mai multe proteste sunt anunţate în jurul Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii. Unul îi are ca iniţiatori pe parlamentarii USR, care le-au cerut cetăţenilor "să-şi ia o zi liberă pentru România". Şi liberalii au făcut apel la simpatizanţi să iasă în stradă. De asemenea, este anunţat şi un "protest pe roţi". Este posibil însă ca în zonă să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri, conform afirmaţiilor senatorului PSD Claudiu Manda. Şedinţa Parlamentului va începe cu citirea moţiunii de cenzură, apoi premierul Viorica Dăncilă ar urma să prezinte punctul de vedere al Guvernului şi să aibă loc dezbateri.
Textul integral AICI