"Financial Times: România, pe drumul cel bun" anunţă Mediafax. Demisia unui premier sub acuzaţii de corupţie, rezultate foarte strânse la alegeri şi un conflict armat într-o ţară vecină nu sunt premise care să atragă investitorii, însă România a reuşit să depăşească aceste dificultăţi în ultimul an şi a avut o creştere economică de 3,7%, scrie Financial Times. Potrivit Financial Times, România are unul dintre cele mai accelerate rimturi de creştere din Europa. Aceasta a dus la revenirea sectorului imobiliar, lovit puternic de criza din 2009, scrie Financial Times. Ziarul scrie despre România, care a intrat în UE din 2007, că deşi nu face parte din zona euro, a reuşit să impresioneze investitorii străini cu modul în care s-a redresat din punct de vedere economic.
Textul integral AICI