"Parlament: Vot final pentru bugetul de stat pe 2016", anunță Agerpres. Plenul reunit al Parlamentului urmează să dea, miercuri, votul final pe proiectul legii bugetului de stat și pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016. Marți după-amiază, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, pe articole și cu anexele aferente, proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor, numărul amendamentelor admise fiind de 22, iar cele respinse — 309. Principalele prevederi ale legii se referă la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, care este de 2.681 lei, precum și la valoarea punctului de pensie care ajunge, anul viitor, la 871,7 lei. În anul 2016, indicele de corecție prevăzut la legea privind sistemul unitar de pensii publice este de 1,09.
Textul integral AICI