Bursa – "Gazoductul dintre România şi Bulgaria va intra, probabil, în funcţiune în iunie"
"Gazoductul dintre România şi Bulgaria va intra, probabil, în funcţiune în iunie"titrează ziarul Bursa. Gazoductul care va asigura interconectarea reţelelor de transport de gaze naturale ale României şi Bulgariei va intra, probabil, în funcţiune în luna iunie, mai târziu decât se estima, din cauza dificultăţilor de construcţie, a declarat, joi, ministrul Energiei de la Sofia, Dragomir Stoinev. Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului a fost iunie 2013, potrivit Mediafax. Interconectorul de gaze naturale cu România a fost întârziat de problemele tehnice întâmpinate la construcţia gazoductului pe sub Dunăre, a spus Stoinev. La începutul lunii martie, un secretar de stat din Ministerul Economiei de la Sofia a declarat că Bulgaria va putea importa până la 500 de milioane de metri cubi de gaz natural anual prin interconectorul cu România, folosind doar o treime din capacitate, întrucât partea română nu a finalizat lucrările la o staţie de compresare.
Textul integral AICI